AcasăStiri generaleIaşi: 12 cadre didactice au ratat examenul de titularizare din cauza întârzierii...

Iaşi: 12 cadre didactice au ratat examenul de titularizare din cauza întârzierii trenurilor

Preşedintele filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), Laviniu Lăcustă, afirmă că 12 cadre didactice din Paşcani au ratat examenul de titularizare pentru că au avut întârziere trenurile pe care le-au luat pentru a ajunge la Iaşi.

Conform sursei citate, cadrele didactice au întârziat aproximativ cinci minute, dar nu li s-a mai permis accesul în sala de examinare.

‘Au ajuns la acest centru de examen undeva la ora 8,05. Din ceea ce mi-au transmis domnii profesori, azi dimineaţă trenul care venea de la Timişoara spre Iaşi avea o întârziere de 60 de minute. Prin urmare, trebuiau să urce în trenul personal, care ar fi trebuit să ajungă în Iaşi în jurul orei 7,50. Şi acesta a întârziat 5 minute. Au coborât din tren la ora 7,55, iar în jurul orei 8,05 – 8,10 erau la centrul de examen, unde nu au mai fost primiţi. Apreciem că deşi metodologia prevede că trebuiau să fie în centru la ora 7,00 şi cel mai târziu la ora 8,00, nu cred că ar fi fost vreo problemă dacă ar fi fost primiţi, având în vedere circumstanţele date, cu atât mai mult cu cât plicurile cu subiectele au fost deschise după ora 830’, a declarat Laviniu Lăcustă.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Antonina Bliorţ, spune că membrii comisiei centrului de examinare nu au făcut altceva decât să respecte prevederile regulamentului.

‘Procedura acestui concurs, concurs, nu examen, prevede că intrarea în sală a candidaţilor se face între orele 7,00 şi 8,00, cel târziu ora 8,00. Această prevedere este pentru a asigura corectitudinea acestui examen’, a precizat reprezentantul ISJ Iaşi.

Potrivit datelor ISJ Iaşi, la concursul naţional de ocupare a posturilor şi cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar organizat la nivelul judeţului Iaşi s-au înscris 1.768 de candidaţi, dintre care 343 candidaţi provin din promoţia curentă. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks