Peste 20 de sesizări au fost depuse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce miercuri, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, mai multe persoane din afara Iaşiului au ajuns să se închine la racla cu moaştele sfintei. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol, a confirmat pentru AGERPRES că a înregistrat un dosar penal după ce au fost primite 25 de sesizări prin care se reclamă zădărnicirea combaterii bolilor, solicitându-se tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi, fiind indicate şi persoane din cadrul Jandarmeriei. După slujba liturgică de pe 14 octombrie, pelerini veniţi din alte oraşe sau zone ale ţării au forţat porţile de acces în curtea mitropolitană şi cordonul de jandarmi, pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Forţele de intervenţie s-au retras, la raclă ajungând pentru câteva ore şi persoanele venite din afara Iaşiului. Astfel, au fost încălcate măsurile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă potrivit cărora participarea credincioşilor la sărbătorile religioase este permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană miercuri dimineaţă şi a fost aşezată într-un baldachin special amenajat în curtea Mitropoliei. În acest baldachin, pe parcursul întregii zile credincioşii au putut să intre, să se roage, să se închine şi să sărute moaştele Sfintei Cuvioase. Racla a fost reintrodusă în catedrală în jurul orei 22,00. Conform estimărilor jandarmilor, în cursul zilei de miercuri prin faţa raclei au trecut peste 9.500 de credincioşi.