AcasăStiri generaleIaşi: A fost semnat certificatul de urbanism pentru extinderea reţelei de energie...

Iaşi: A fost semnat certificatul de urbanism pentru extinderea reţelei de energie electrică necesare SRU

Primarul Mihai Chirica a semnat certificatul de urbanism necesar extinderii reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi construirii unei staţii de transformare pentru Spitalul Regional de Urgenţă care urmează să fie construit în zona Moara de Vânt.

‘Am încredere că şi partenerii de la DelGaz Grid SA, ca şi ceilalţi furnizori de utilităţi de apă-canal, gaz, telecomunicaţii, vor lucra în paralel cu construirea şi dotarea spitalului, astfel încât acest proiect vital să nu aibă sincope. Două licitaţii, pentru atribuirea contractului de lucrări de construire şi pentru servicii de supraveghere a lucrărilor, au fost deja lansate. Sperăm să existe companii interesate, să fie serioase, evaluarea să decurgă rapid, astfel încât lucrările să înceapă în acest an. Proiectul Spitalului Regional de Urgenţă din oraşul nostru a rămas în continuare cel mai avansat din cele trei spitale de acest tip care vor fi construite în România alături de Cluj şi Craiova, iar acest lucru ne dă speranţe în privinţa concretizării sale într-un termen optim’, a anunţat primarul Mihai Chirica.

Primăria a început demersurile pentru acest proiect la sfârşitul anului 2016, iar în toamna anului 2017 Consiliul Local a aprobat transmiterea terenului de 120.000 de metri pătraţi din domeniul public al Municipiului Iaşi şi administrarea Consiliului Local Iaşi în domeniul public al Statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii.

Pe lângă multe alte documentaţii necesare proiectului, inclusiv cele aferente reţelelor de utilităţi, lucrăm la studii pentru construirea căilor de acces spre şi în interiorul arealului viitorului spital, pe care o gândim dezvoltată unitar şi coerent, după un concept Smart City District.

Noul spital, o construcţie cu 850 de paturi, va înlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe ‘Sfântul Spiridon’, vechi de 260 de ani, şi va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’. Noul spital va oferi atât servicii spitaliceşti, cât şi asistenţă medicală ambulatorie, estimându-se a fi operaţional în 2027.

Costurile Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi sunt estimate la aproximativ 600 de milioane de euro, din fonduri europene, un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii şi de la bugetul de stat. Costurile construcţiei sunt estimate de proiectanţi la 400 de milioane de euro, diferenţa urmând să asigure dotările cu mobilier, aparatură medicală.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks