Actorul Ion Caramitru nu va reuşi să ajungă la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) din motive medicale, fiind internat în spital, a informat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, Andrei Giurgia, preşedintele ARTIS, organizatorul evenimentului cultural.
Ion Caramitru ar fi trebuit să fie prezent în această seară la Iaşi, unde, de la ora 20.00, în Piaţa Unirii are loc deschiderea oficială a ediţiei a XII-a SFR care îi este dedicată.
La Gala de deschidere a SFR va fi proiectat, în aer liber, filmul ‘Ştefan Luchian’, o producţie din 1981 care poartă semnătura regizorului Nicolae Mărgineanu, în care Ion Caramitru interpretează un rol magistral.
Vor fi prezenţi actriţa Maria Ploae, ambasadoarea SFR, criticul de film Irina-Margareta Nistor şi regizorul Nicolae Mărgineanu. Filmul împlineşte anul acesta 40 de ani de la lansare.
‘Domnul Caramitru, din păcate, nu vreau să cred că suntem năpăstuiţi de soartă, nu va putea face deplasarea la Iaşi. (…) Este internat la spital în acest moment, la Bucureşti. (…) E în revenire, e în investigaţii medicale. (…) Îi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă. El va fi internat în următoarele patru zile. Nu va putea face o deplasare la Iaşi. Toată lumea este optimistă şi bucuroasă pentru că nu este ceva grav. Nu e COVID-19 şi nu sunt alte probleme. Festivalul merge mai departe. Suntem alături de domnul Caramitru. Cu siguranţă, dacă va putea va intra în legătură directă cu noi în perioada următoare. Vom face în fiecare seară acest lucru pentru a vă transmite gândurile lui bune. Pentru noi ca organizatori este complicat să munceşti un an de zile în jurul unui personaj şi la un moment dat să se întâmple ce s-a întâmplat, dar mă bucur că domnul Caramitru este bine’, a declarat Andrei Giurgia.
Potrivit sursei citate, în cadrul ediţiei din acest an a festivalului va fi prezent actorul Horaţiu Mălăele, cel căruia în 2020 i-a fost dedicată cea de-a XI-a ediţie a SFR. În perioada în care a fost organizat evenimentul Mălăele nu a fost prezent deoarece fusese confirmat pozitiv cu COVID-19.
‘Anul acesta, pentru că anul trecut nu a reuşit să vină la noi pentru că noul coronavirus a făcut multe probleme, domnul Horaţiu Mălăele vine la Iaşi. Vine cu o surpriză, va susţine şi un spectacol la Teatrul Naţional’, a anunţat Giurgia.