Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Ozgur Kivanc Altan, a efectuat, miercuri, o vizită oficială la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi (UAIC), unde s-a întâlnit cu Tudorel Toader, rectorul UAIC, Daniela Cojocaru – prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare şi Adrian Butucă, consulul onorific al Turciei la Iaşi.
‘În cadrul întâlnirii s-a evidenţiat buna colaborare dintre Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi şi instituţiile de învăţământ superior partenere din Turcia, care a început în 1998, prin acordul semnat cu EGE University of Izmir. În prezent, UAIC are încheiate acorduri cu 76 de universităţi din Turcia. În perioada 2010 – 2023, studenţii, cadrele didactice şi cercetătorii UAIC au efectuat 770 de vizite la instituţii de învăţământ superior din Turcia, unde au derulat stagii de studiu, predare, formare, cercetare sau au participat la diferite evenimente ştiinţifice. În acelaşi interval, cercetătorii UAIC au publicat 573 de lucrări ştiinţifice elaborate în comun cu parteneri turci (conform Web of Science)’, se menţionează într-un comunicat de presă remis de UAIC.
Potrivit sursei citate, în anul universitar 2021-2022, la UAIC a fost înfiinţat lectoratul de limba turcă, prin care studenţii UAIC au acces gratuit la cursuri de limbă turcă, oferite de dl. lector Şenel Gercek, profesor afiliat Universităţii Kocaeli. În primul semestru al anului academic 2023-2024 s-au înscris la cursuri 168 studenţi, dintre care 152 la nivel începător şi 17 la nivel intermediar.
‘Pe parcursul discuţiilor prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC, şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul acordat de ambasada Turciei la Bucureşti în demersul de a extinde relaţiile de cooperare cu instituţii academice din Turcia. Excelenţa Sa Domnul Ozgur Kivanc Altan a afirmat că Ambasada Turciei va continua să sprijine materializarea de noi colaborări educaţionale şi ştiinţifice între universităţile turceşti şi Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi. Ambasadorul Turciei la Bucureşti, este cel de-al 35-lea ambasador care vizitează Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi în perioada 2016 – 2023. În acest interval, UAIC a primit vizite oficiale din partea ambasadelor unor ţări precum Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Franţa, Italia, Elveţia, Norvegia, Israel, Japonia, Coreea, India sau Africa de Sud’, menţionează sursa citată.