Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Hârlău a decis ca tânăra care a accidentat mortal o fetiţă în vârstă de 4 ani să fie arestată la domiciliu.
Măsura a fost luată după ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, judeţul Iaşi, la data de 3 iunie, au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Hârlău luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 zile faţă de o tânără în vârstă de 28 de ani. Ea a produs un accident mortal atunci când se afla la volanul unei maşini, deşi nu avea permis de conducere.
‘Din probatoriul administrat până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că în ziua de 1 iunie, ora 18,00, inculpata a condus fără a deţine permis de conducere un autoturism, pe DS 516 din comuna Scobinţi, judeţul Iaşi, acroşând o minoră în vârstă de 4 ani, aflată pe carosabil. La ora 19,52, a fost declarat decesul minorei. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Hârlău a respins propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatei, luând măsura arestului la domiciliu faţă de inculpata C.M’, informează, printr-un comunicat de presă, prim-procurorul Alexandra Teona Sava, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.