Cea de-a doua zi a festivalului Classix a îmbrăţişat publicul în aventura clasică contemporană cu două premiere: lansarea online a cărţii ‘Un An Magic. Muzică clasică în fiecare zi’, de Clemency Burton-Hill, tradusă de Ana-Maria Onisei şi concertul ‘Trenduri Caleidoscopice’, desfăşurat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ‘Mihai Eminescu’ Iaşi şi având drept invitaţi ansamblul Trio Artio.
Concertul a marcat debutul în România al Trio Artio, ansamblu vienez format din Judith Fliedl (vioară), Johanna Estermann (pian) şi Christine Roider (violoncel) şi a fost realizat cu sprijinul Forumului Cultural Austriac din Bucureşti prin programul NASOM – New Austrian Sound of Music.
Concertul a fost difuzat live pe paginile organizatorilor şi a avut 4.400 de vizualizări ale transmisiei, iar în public au participat fizic 30% din capacitatea locurilor Aulei, în conformitate cu reglementările actuale. Materialul poate fi vizionat în continuare pe pagina de Facebook a Classix Festival de către cei care nu au avut posibilitatea să-l urmărească în direct.
Potrivit organizatorilor, programul concertului a inclus compoziţii vesele, satisfăcătoare ale audienţei, evocatoare ale spiritului muzicii populare, peisaje sonore de culori schimbătoare au format caleidoscopul audibil al serii de 15 martie.
Lansarea cărţii ‘Un an magic. Muzică clasică în fiecare zi’ s-a desfăşurat online pe paginile de Facebook ale Classix Festival, Cărtureşti, Editura Vellant, Radio Clasic, Radio România Cultural şi Ana-Maria Onisei şi a avut 2800 de vizualizări live. Au participat: Cristina Stănciulescu – jurnalist, Berti Barbera – jurnalist şi publicist, traducătoarea cărţii Ana Maria Onisei – jurnalist şi om de comunicare, Dragoş Andrei Cantea, pianist concertist şi director artistic al Classix Festival, şi a fost moderată de Cătălin Sava. Volumul reprezintă prima lucrare de popularizare a muzicii clasice publicate în România, iar discuţia invitaţilor a fost una deschisă, plină de candoare şi prietenoasă cu publicul larg – mai ales cu cel tânăr.
‘O carte caldă, plină de umor, şi de emoţie, dar şi de poveşti necunoscute despre compozitori şi despre muzica acestora. Este uşor de citit, umană, şi, în acelaşi timp riguroasă – pentru că autoarea, Clemency Burton-Hill este la bază ea însăşi muzician, violonistă. O carte de care se vor bucura şi veteranii într-ale muzicii clasice, pentru că vor avea multe de descoperit, şi cei care şi-au dorit să se apropie mai mult de muzica clasică şi n-au ştiut de unde să o apuce. Mai mult, este şi o carte potrivită pentru cei mici şi pentru tineri. A fost o onoare să o pot traduce în limba română şi ca evenimentul de lansare al cărţii să se petreacă tocmai în timpul unui festival de muzică clasică cum este Classix, care îşi propune acelaşi lucru: să vorbească despre muzica clasică pe limba noastră, a tuturor şi să o apropie de public’, a declarat Ana-Maria Onisei, jurnalist şi om de comunicare, traducătoarea cărţii Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi în limba română.
Programul festivalului continuă şi în cursul acestei zile cu două evenimente: sesiunea online Classix In Focus: Nordic Cultural Entrepreneurship, de la orele 13,00 şi cu concertul Tango Vs. Jazz, în foaierul Palatului Culturii, începând cu orele 19,00. Evenimentele vor fi difuzate live pe paginile de Facebook ale organizatorilor. AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)