Acasă93Iaşi: Ceremonie de aniversare a 15 ani de SMURD şi 20 de...

Iaşi: Ceremonie de aniversare a 15 ani de SMURD şi 20 de ani de UPU

O ceremonie de aniversare a 15 ani de SMURD Iaşi, a 20 de ani de la înfiinţarea Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Sf. Spiridon şi 185 de ani de existenţă a pompierilor ieşeni a fost organizată, vineri, în curtea interioară a Palatului Culturii. Evenimentul s-a desfăşurat într-un cadru restrâns din cauza restricţiilor impuse în timpul pandemiei de COVID-19. ‘Mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut. Este clar că începuturile nu au fost uşoare. Ştim că s-a lucrat cu mai multe persoane îi menţionez pe domnul Petrică Movilă, domnul Dan Cârlan, colegii de la pompieri, care s-au implicat pentru a porni primele echipaje în Iaşi când încă SMURD era la începuturile sale. Iată-ne că pe plan naţional suntem la 30 de ani de la primul echipaj SMURD, la Iaşi suntem la 15 ani, iar activitatea abia este la începuturile ei. Mai avem foarte mult de făcut. Salvarea vieţii nu este o misiune uşoară, uneori se plăteşte cu preţul vieţii, dar cei care sunt dedicaţi ştiu că este cel mai satisfăcător şi cel mai onorant lucru să ştii că salvezi vieţi şi că acţiunea ta de salvare a unei persoane contează pentru copiii acesteia, pentru familia sa, pentru părinţi şi oricine altă persoană care îl cunoaşte. SMURD Iaşi a evoluat remarcabil, a evoluat foarte bine. Are oameni dedicaţi. Din păcate, s-a confruntat şi cu tragedii care era bine dacă nu le aveam. Asta arată cât de grea meseria pe care o facem cu toţii’, a spus şeful DSU, Raed Arafat, printr-un mesaj transmis online celor prezenţi la eveniment. Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, a reamintit în discursul său despre perioada de la începuturile acestor servicii. ‘În urmă cu 15 ani am început SMURD Iaşi cu o maşină în comodat de la Spitalul CFR şi un elicopter închiriat. Eram doar câţiva medici şi câţiva asistenţi şi dorinţa de a face medicină de urgenţă în prespital, terapie intensivă-SMURD şi aici în Iaşi pentru regiunea de Nord Est. De atunci au crescut în echipa SMURD generaţii după generaţii. Aveam atunci studenţi voluntari care astăzi sunt medici primari şi au la rândul lor rezidenţi. E o bucurie să vezi că cei pe care i-ai crescut cresc la rândul lor generaţii de medici specialişti de urgenţe. (…) Sperăm să putem muncim în continuare, să salvăm în continuare vieţi şi spiritul SMURD Iaşi să rămână peste ani, să poată creşte, să se poată dezvolta, să poată face din viaţa a cât mai mulţi pacienţi o viaţă mai bună, mai fericită’, a spus prof univ Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU – SMURD Iaşi. Eroii salvatori, doi medici, doi asistenţi şi patru piloţi care şi-au pierdut viaţa în timpul a două catastrofe aviatice în timp ce se aflau în misiune în Iaşi sau Republica Moldova nu au fost uitaţi nici în astfel de momente festive nici de colegi şi nici de autorităţi. Primarul Mihai Chirica a conferit familiilor acestora titlul de ‘Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi’ post mortem. ‘Trebuie să ne amintim de faptele lor, de lucrurile pe care le-au făcut pentru cei din jurul lor, de faptele lor, pentru câte zâmbete au lăsat acelor copii când li s-au întors părinţii din nou sănătoşi acasă, acelor părinţi care şi-au revăzut din nou copiii sănătoşi acasă, şi multe alte bucurii pe care le-au adus împreună cu faptele lor. Am asistat la ambele momente triste prin care a trecut comunitatea SMURD asupra comunităţii ieşene. Cea din 2016 a lăsat o amprentă puternică, ne-a răvăşit când nimeni nu se aştepta. Sunt eroi ai Iaşiului care s-au ridicat la Cer slujind sănătatea şi omul. De-a lungul anului 2020 ne-am gândit la ei dar şi pentru a marca acest moment aniversar pentru a le acorda acest titlu de cetăţean de onoare post mortem familiilor care au rămas în urma acestui tragic accident’, a spus primarul Mihai Chirica. El i-a înmânat Dianei Cimpoeşu o diplomă de excelenţă pentru ‘că a arătat şi mai are mult de arătat cât de mult îşi iubeşte profesia’. ‘Cei de la SMURD şi de la UPU sunt de fapt oameni, oameni profesionişti, oameni care şi-au dedicat întreaga viaţă personală pentru profesia lor şi au pus-o în slujba altor oameni. Ei sunt cei care de fiecare dată reuşesc să scoată o lacrimă sau un zâmbet, ei sunt cei care reuşesc să dea speranţă prin însăşi prezenţa lor. Aceştia sunt oamenii cu care se mândreşte comunitatea noastră, cei care nu au pentru sine lucruri pe care şi le doresc, ci pentru ceilalţi. Ei au un spirit de sacrificiu pe care mai rar îl găseşti’, a afirmat primarul Mihai Chirica în discursul său. În cadrul aceleiaşi ceremonii a fost celebrată şi împlinirea a 185 de ani de existenţă a pompierilor în municipiul Iaşi. ‘Sub deviza ‘Cine salvează o viaţă salvează lumea’, ne preocupăm permanent de oferirea de servicii de calitate cetăţenilor municipiului şi judeţului Iaşi. Sperăm ca cetăţenii municipiului şi judeţului Iaşi să se simtă protejaţi prin ceea ce facem noi împreună cu UPU-SMURD Iaşi’, a spus şi colonel Ionuţ Grădinaru, desemnat inspector şef al ISU Iaşi. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks