Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, miercuri, că va demara elaborarea unui Plan de Acţiune pentru transformarea într-un ‘oraş verde’, după ce anul trecut admnistraţia locală a aderat la Programul de Dezvoltare Urbană Durabilă a Oraşelor Verzi al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Potrivit sursei citate, săptămâna aceasta municipiul Iaşi va demara elaborarea propriului Plan de Acţiune, cu ajutorul unui program de consultanţă şi asistenţă oferit în mod gratuit de BERD.
‘Evenimentul de lansare şi prima întâlnire va avea loc joi, în Sala ‘Vasile Pogor’ a Palatului Roznovanu. Deşi există deja numeroase strategii şi planuri referitoare la mediu în municipiul Iaşi, care a devenit al 42-lea oraş-pilot al Programului, care evidenţiază domeniile prioritare de abordat, Planul de Acţiune se va baza şi va completa aceste eforturi anterioare, în domeniile: Calitatea aerului – mediu, Transport, Managementul deşeurilor, Spaţii verzi, Eficienţă energetică, Clădiri verzi şi Sănătate. Odată ce au fost stabilite obiectivele strategice pentru fiecare sector, vor fi identificate măsurile necesare pentru realizarea acestora, ţinând cont de priorităţile actuale şi tendinţele viitoare’, spune primarul Mihai Chirica, prin intermediul unui comunicat de presă.
Conform documentului, priorităţile actuale sunt transportul şi impactul său asupra poluării aerului, îmbunătăţirea eficienţei energetice în clădiri şi îmbogăţirea spaţiilor verzi.
La capitolul Tendinţe viitoare se numără creşterea utilizării schemelor de energie regenerabilă (energie electrică şi termică), reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu până la 40% până în anul 2030 şi îmbunătăţirea sistemului de colectare a deşeurilor pentru a se conforma standardelor europene. AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)