Acasă55Iaşi: Consilierii USR cer o comisie care să verifice înstrăinările de terenuri...

Iaşi: Consilierii USR cer o comisie care să verifice înstrăinările de terenuri publice în mandatul primarului Chirica

Consilierii USR Iaşi au iniţiat un proiect de hotărâre la nivelul Consiliului Local pentru analiza şi verificarea tuturor terenurilor din patrimoniul public care au fost înstrăinate în mandatul actualului primar Mihai Chirica, informează un comunicat al USR Iaşi transmis sâmbătă AGERPRES.

‘Iniţiativa vine după ce, în cursul zilei de ieri (17 decembrie n.red.), primarului Mihai Chirica i-a fost extinsă încadrarea juridică în dosarul penal în care este anchetat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Dacă încadrarea iniţială ţinea de modalitatea păguboasă pentru Municipiu prin care a cedat către persoana juridică, controlată de patronul informal al publicaţiei de şantaj BZI, 1350 mp de teren în Copou, într-o zonă exclusivistă, la audierea de ieri de la sediul DIICOT Iaşi, şeful municipalităţii ieşene a aflat că este suspectat şi de abuz în serviciu tot pentru modul în care a înstrăinat patrimoniul public al oraşului’, se afirmă în comunicatul menţionat.

Consilierii USR Iaşi propun înfiinţarea unei Comisii mixte de analiză şi verificare a contractelor de asociere în participaţiune, concesionărilor, vânzărilor prin licitaţie, vânzărilor prin încredinţare directă sau pentru folosinţă agricolă pentru terenurile din proprietatea Municipalităţii din ultimii 4 ani, a modului de aplicare a Legii 10 şi a Legii 18, care au drept obiectiv finalizarea dosarelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, a modului gestionare Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române, precum şi a schimburilor de terenuri din proprietatea Municipiului Iaşi.

‘Iaşul nu este republica lui Chirica, unde domnul primar poate împărţi loturi şi parcele ca şi când ar avea oraşul la dispoziţie. În spatele funcţiei de edil se ascunde un bişniţar imobiliar care caută un alibi în administraţia publică. Astfel de comportamente trebuie re-educate îndelung la Jilava. Sper ca autorităţile care investighează cazul să fie prompte şi să pună în lumină această încrengătură care are ca specific acapararea patrimoniului public şi îmbogăţirea cumetrilor de pe lista scurtă’, declară Filip Hăvârneanu, preşedintele filialei municipale USR Iaşi, citat în comunicatul menţionat.

Şi consilierul local USR Răzvan Timofciuc, iniţiatorul proiectului respectiv, susţine că ‘la nivelul Primăriei s-a format o reţea infracţională’.

‘Patrimoniul public este al nostru, al tuturor, iar cel vegheat să îl apere şi să îl valorifice în folosul comunităţii, Mihai Chirica, este, de fapt, cel care îl înstrăinează pe nimic mafiei imobiliare din jurul său. Prin această comisie, vrem să vedem cum a fost înstrăinat fiecare centimentru de teren din patrimoniul public în ultimii 5 ani, de când Chirica este primar. În calitate de consilier local, am atras atenţia de fiecare dată asupra ilegalităţilor privind gestionarea domeniului public’, susţine Răzvan Timofciuc, conform comunicatului USR Iaşi.

Primarul Mihai Chirica a fost audiat, vineri, de procurorii DIICOT Iaşi, într-un dosar care vizează construirea unui imobil de locuinţe pe strada Sărărie, din Copou, pe un teren pe care ar fi trebuit să fie ridicată o pensiune.

‘Am dat o declaraţie cu privire la aplicarea Legii 140 din 2014, în care eu mi-am declinat calitatea de autoritate. Această lege spune că primarii, viceprimarii, preşedinţii de consilii judeţene, primarul general al Capitalei, nu semnează pentru conţinut, ci doar în calitate de autoritate. Legea ar fi trebuit să fie cunoscută. Elementele de nelegalitate sunt în sarcina Consiliului Local, respectiv de secretara Consiliului Local, în funcţie, cea care de altfel a validat legalitatea tuturor documentelor’, a declarat primarul Mihai Chirica.

În luna aprilie, procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat 24 de percheziţii domiciliare în Iaşi şi Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.

Potrivit unui comunicat remis de DIICOT la acea vreme, descinderile au vizat destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării. Conform sursei citate, în cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul Primăriei Iaşi, pe care au construit un bloc de locuinţe, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de un teren aflat în zona centrală a municipiului Iaşi, care ar fi fost cedat de administraţia locală familiei Asimionesei, cu obligaţia construirii unei clădiri – pensiune şi sediu de birouri. Familia Asimionesei, care deţine publicaţia ‘Bună Ziua Iaşi’, ar fi construit însă pe acel teren un bloc de locuinţe. AGERPRES / (AS – editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks