Primăria Municipiului Iaşi organizează o serie de consultări publice cu actorii locali interesaţi şi viitorii beneficiari direcţi în cadrul demersului de elaborare a Strategiei de Dezvoltare a arealului Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi după un concept Smart City.
Potrivit unui comunicat de presă, joi au fost programate discuţii cu reprezentanţii mediului universitar şi academic, precum şi cu furnizorii de servicii medicale şi producătorii de medicamente, iar vineri, 27 august, cu membrii Consiliului Digital al Municipiului Iaşi.
Prezent la întâlnirea cu reprezentanţii mediului universitar şi academic, primarul Mihai Chirica a menţionat faptul că Primăria Municipiului Iaşi elaborează în această perioadă un Plan Urbanistic Zonal pentru întreaga suprafaţă de 104 hectare care aparţine municipalităţii în zona Moara de Vânt, parte a unui studiu mai amplu, pentru o suprafaţă de circa 580 de hectare, care depăşeşte limitele Municipiului Iaşi spre comuna Aroneanu.
De asemenea, edilul a declarat că a solicitat Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi proiectantului ca viitoarea Autostradă A8 ‘a Unirii’ Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş să prevadă legături cu Spitalul Regional de Urgenţă, precum şi cu Aeroportul Internaţional Iaşi. Totodată, primarul a spus că municipalitatea elaborează în această perioadă o serie de studii privind construirea căilor de acces spre şi în interiorul arealului viitorului Spital Regional de Urgenţă şi are discuţii privind extinderea reţelelor de utilităţi în zonă.
‘Dezvoltarea bazată pe conceptul de Smart City presupune dezvoltarea unor soluţii noi în domenii diverse, precum clădiri inteligente şi eficiente energetic, crearea de locuri de muncă în domenii avansate, antreprenoriat, susţinerea excelenţei în medicină şi servicii medicale, mobilitate inteligentă şi ecologică, interacţiune facilă a cetăţenilor cu administraţia publică ş.a.m.d. Practic, Spitalul Regional de Urgenţă poate deveni catalizatorul transformării Municipiului Iaşi pe baza tehnologiei şi inovării nu doar în domeniul medical, ci şi în toate aspectele care fac atractiv arealul în care acesta va fi construit. Astfel, Spitalul Regional de Urgenţă va deveni un factor de dezvoltare la nivelul Municipiului şi Zonei Metropolitane Iaşi. Cum arealul va deservi nu doar personalul medical, ci şi întreaga populaţie a Municipiului şi Zonei Metropolitane Iaşi, implicarea cetăţenilor şi a specialiştilor în conturarea conceptului de dezvoltare este esenţială, motiv pentru care mulţumesc participanţilor la aceste dezbateri şi îi asigur că municipalitatea va rămâne deschisă ideilor şi proiectelor inovatoare’, a declarat primarul Mihai Chirica.
Reamintim că Guvernul a adoptat pe 19 august proiectul de lege pentru aprobarea contractului de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, în valoare de 250 de milioane de euro, semnat între România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) la Bucureşti şi Luxemburg în 20 aprilie anul curent. Finanţarea BEI în valoare de 250 de milioane de euro reprezintă aproximativ jumătate din costul net aferent obiectivului Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, diferenţa urmând a fi asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat, după cum va fi necesar.