Acasă93Iaşi: Copii orfani şi din familii nevoiaşe, într-o tabără de educaţie financiară

Iaşi: Copii orfani şi din familii nevoiaşe, într-o tabără de educaţie financiară

Un grup de copii care provin din familii nevoiaşe, aflate în grija preotului Dan Damaschin, paroh al bisericii din curtea Maternităţii ‘Cuza Vodă’ din Iaşi, va participa, timp de o săptămână, la o Tabără de Educaţie Financiară organizată la Sinaia.

‘Copiii sărmani sau orfani care au rezultate deosebite la şcoală trebuiau răsplătiţi şi ei cu o vacanţă. Sunt vreo 30, cu tot cu voluntarii care îi supraveghează. E o vacanţă activă. Pe lângă activităţile specifice educaţiei financiare, copiii vor călători pe Valea Prahovei şi vor vizita diferite obiective. Vor avea grijă organizatorii să îi plimbe şi cu telecabina şi să le ofere o vacanţă minunată’, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Dan Damaschin.

Acesta a precizat că Tabăra de Educaţie Financiară este organizată de Banca Naţională a României şi Asociaţia Română a Băncilor, iar elevii care participă învaţă, timp de o săptămână, să îşi recunoască propriile nevoi, cum pot fi atinse obiectivele financiare, cum să administreze, să economisească şi să investească banii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks