Comisia juridică şi Comisia pentru politică externă din Senatul României, precum şi comisiile similare din Parlamentul Republicii Moldova, s-au reunit la Iaşi, în perioada 19-21 mai, cu acest prilej fiind adoptată, vineri, o declaraţie comună în vederea sprijinirii Republicii Moldova în demersurile de integrare europeană.
În urma semnării acestei declaraţii comune, preşedintele Comisiei juridice din Senatul României, Iuliana Scântei, a afirmat că acest moment este deosebit de important, întrucât integrarea europeană a Republicii Moldova este un ‘drum ireversibil’.
‘În declaraţia comună s-au punctat chestiuni care ţin nu doar de politica externă, de susţinerea diplomatică a Republicii Moldova pentru integrarea deplină în Uniunea Europeană, ci şi chestiuni care ţin de politica internă şi de îmbunătăţirea şi consolidarea stabilităţii şi oferirea unui plus şi a unui ajutor celor de la Chişinău pentru creşterea nivelului de trai şi pentru prosperitate, aşa cum e nevoie pe ambele maluri ale Prutului. E o declaraţie simbolică, care reafirmă angajamentul nostru politic, în calitate de parlamentari, senatori, reprezentanţi în Senatul României, angajamentul de susţinere şi de continuitate în eforturile acestea pe care le avem de dus împreună până la realizarea obiectivelor comune, mai cu seamă acum, în acest context geopolitic marcat de conflictul din Ucraina’, a declarat senatoarea Iuliana Scântei.
Vicepreşedintele Senatului României, Robert Cazanciuc, a declarat, la rândul său, că România a ajutat întotdeauna Republica Moldova şi că ‘încă de la începuturile drumului parcurs de România către Uniunea Europeană s-a dorit ca şi Republica Moldova să fie pe acest drum’.
‘România a fost avocatul Republicii Moldova în toate capitalele europene, pentru a-i sprijini acest parcurs european. Sunt lucruri pe care le fac oficialităţile la nivel central, sunt lucruri pe care le fac foarte multe autorităţi centrale pentru a sprijini localităţi din Republica Moldova şi sunt lucruri pe care le putem face fiecare dintre noi, cred, vorbind şi făcând lucruri împreună cu fraţii noştri’, a precizat Cazanciuc.
Preşedintele Comisiei de Politică Externă şi Integrare Europeană din Parlamentul Republicii Moldova, Doina Gherman, consideră că declaraţia comună reprezintă un exemplu de solidaritate şi de sprijin necondiţionat din partea României.
‘Am apreciat şi mulţumim pentru oportunitatea acestei şedinţe comune. Chiar dacă trăim nişte timpuri absolut debusolante şi dramatice, noi ştim că nu suntem singuri. Şi România a fost şi este mereu alături. Evident, România are o voce puternică, o voce care poate fi auzită în UE. De aceea ne puteţi ajuta, ca şi vocea noastră să fie mai auzită în Uniunea Europeană’, a spus Doina Gherman.
Preşedintele Comisiei de politică externă din Senatul României, Titus Corlăţean, a subliniat că un proces de integrare în Uniunea Europeană ‘înseamnă eforturi, reforme, foarte multă muncă, expertiză şi resursă alocată’.
‘Dar înseamnă în ultimă instanţă, şi acesta este elementul decisiv care face diferenţa, decizii politice, susţinere politică pentru un stat care va obţine statutul de candidat, înseamnă prieteni susţinători din Uniunea Europeană’, a menţionat Corlăţean.
El a dat asigurări că parlamentarii şi politicienii români vor susţine foarte puternic Republica Moldova în demersul său de integrare în Uniune, aşa cum, la rândul său, România a fost susţinută de politicieni din ţări partenere atunci când era candidată la aderarea în UE.
‘La asta a lucrat şi lucrează România permanent, ştiind cum am procedat noi atunci când eram stat candidat, cum am lucrat cu state partenere care ne-au susţinut (…). E ceea ce am făcut ani de zile în a dezvolta un grup de prieteni europeni pentru Republica Moldova. Decizia este politică. Oricât de mari eforturi ai face, de a investi resurse, dacă nu se deschid uşile politice, munca aceea va continua fără să atingi obiectivul’, a explicat Titus Corlăţean.
Deputatul Alexandru Muraru, vicepreşedinte la nivel naţional al PNL şi liderul PNL Iaşi, a afirmat că în momentul de faţă nu este niciun alt stat UE care să ajute un stat din afara Uniunii aşa cum face guvernul României în cazul procesului de integrare al Republicii Moldova.
‘Iaşiul a dat astăzi un semnal extrem de puternic, nu doar simbolic. Ceea ce s-a întâmplat azi la Iaşi anunţă o şedinţă comună unică în istoria relaţiilor dintre Republica Moldova şi România. Practic, astăzi la Iaşi s-a activat un instrument suficient de puternic şi de important, şi anume latura parlamentară’, a declarat Alexandru Muraru.