Două persoane au ajuns la spital după ce construcţiile stânelor unde lucrau pe timpul verii s-au prăbuşit peste ele din cauza furtunii de duminică seara.
Coordonatorul SMURD Iaşi, dr Diana Cimpoeşu, a declarat, luni, că una dintre victime este o femeie în vârstă de 70 de ani, a fost adusă de un echipaj de prim ajutor cu o căruţă de la o stână din apropierea comunei Lungani.
Femeia a suferit multiple contuzii, fractură de femur drept, plagă de gambă stângă, contuzie toraco-abdominală.
Cea de-a doua victimă, un bărbat de 52 de ani, a suferit mai multe contuzii şi fracturi după ce clădirea stânii în care se afla s-a prăbuşit peste el. Din cauza gravităţii leziunilor, a fost dus direct în sala operaţie.