AcasăStiri generaleIaşi: Ediţia din acest an a Festivalului Serile Filmului Românesc, în august;...

Iaşi: Ediţia din acest an a Festivalului Serile Filmului Românesc, în august; a fost lansat apelul de participare

Organizatorii Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) au lansat apelul de participare pentru competiţia de scurtmetraje, în cadrul celei de-a 12-a ediţii, care anul acesta se va desfăşura în luna august.

Potrivit unui comunicat de presă, competiţia are loc în cadrul secţiunii S’Curte la SFR, desfăşurată de peste cinci ani, cu cele mai bune producţii româneşti de scurtmetraj, cu dialog, invitaţi speciali şi spaţii neconvenţionale.

Anunţul primei competiţii SFR vine odată cu anunţarea celei de-a 12-a ediţii a festivalului ce se va desfăşura în perioada 11-15 august. Anul acesta se împlinesc 12 ani de la prima ediţie, lansată la Iaşi, în 2010, cu trei seri, trei regizori, trei filme. Prima ediţie a readus în sala de cinema, la filme româneşti, peste 3.500 de cinefili. De-a lungul anilor, festivalul a adus la Iaşi sute de invitaţi, cu gale speciale, premii de excelenţă, ediţii dedicate unor personalităţi marcante ale cinematografiei.

În 2010, Iaşiul a devenit Cinefilia – Ţara Filmului Răsare. Un moment important a fost şi deschiderea primului cinematograf de stat de după 19˜90 – Cinema Ateneu, la Ateneul Naţional din Iaşi, partener cultural al festivalului.

‘Credem, mai mult ca oricând, că Iaşiul are o mare deschidere spre filmul românesc şi ne-a demonstrat asta de fiecare dată, încă de la prima ediţie, din 2010. În luna august, festivalul SFR ajunge la cea de-a 12-a ediţie. Avem un nou motiv să ne bucurăm de întâlnirile cinematografice, de marele ecran ce ne va oferi filme în premieră şi cele mai bune filme din ultimul an, ne vom bucura de dialoguri lungi şi momente unice. În pandemie, când am organizat o ediţie cu totul specială, ne-am dat seama câtă bucurie aduce festivalul şi cât de mult filmul readuce oamenii la un loc şi le redă speranţă. La cei 12 ani de festival, ne-am gândit să venim cu o noutate: un concurs de scurtmetraje cu tema ‘Iaşiul meu. Iaşiul tău’ prin care să promovăm pasionaţii de producţii video şi imaginea oraşului nostru academic, istoric şi cultural, plin de mari poveşti şi iubiri. Sunt multe de spus despre ediţia care va avea loc pe 11-15 august, însă ceea ce contează este că ne dorim să redăm sentimentul de normalitate. Am ales luna august pentru a ne asigura că publicul se va bucura de o experienţă cinematografică în siguranţă. Vom depinde de condiţiile meteo, de evoluţia pandemiei, tocmai de aceea lucrăm la o ediţie cu proiecţii în aer liber’, a precizat Andrei Giurgia, directorul SFR.

În cadrul festivalului, un loc important îl au tinerii, care pot participa cu producţiile proprii.

‘Concursul îşi propune să aducă tinerii mai aproape de Festivalul SFR şi de cinematografia românească, prin participare cu producţii proprii de foarte scurtmetraj. Ne dorim să le punem în prim plan creativitatea şi să le oferim spaţiu în festival, pe marele ecran. Cele mai bune scurtmetraje vor fi premiate şi prezentate publicului în cadrul secţiunii S’Curte la SFR. De asemenea, câştigătorii vor participa la un atelier-dezbatere, alături de invitaţii speciali SFR. Înscrierile se fac aici sau pe www.festivalsfr.ro până pe data de 30 iunie’, se precizează în comunicatul de presă.

Festivalul SFR este organizat de Asociaţia ARTIS şi este unicul de acest profil din ţară, dedicat în exclusivitate filmului românesc. SFR a reuşit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei româneşti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks