Două noi tramvaie PESA au intrat în depoul Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi, la două săptămâni după ce au sosit în municipiu primele două vagoane ultramoderne de acelaşi tip, din Polonia.
Directorul CTP Iaşi, Cristian Stoica, a declarat că în perioada următoare vor fi livrate municipiului Iaşi şi alte tramvaie de către acelaşi producător, în baza contractului încheiat cu Primăria Municipiului Iaşi, finanţat de Uniunea Europeană.
‘Aceste tramvaie noi vor ieşi la stradă imediat ce toate procedurile interne vor fi încheiate. Continuăm testele funcţionale cu primele două vagoane primite la începutul acestei luni. Etapa a fost demarată după finalizarea pregătirii personalului companiei noastre. Contractul de achiziţie a celor 16 tramvaie PESA a fost semnat pe 27 aprilie 2020, iar valoarea acestuia este de aproximativ 33,1 milioane de euro’, a declarat Cristian Stoica.