AcasăStiri generaleIaşi: La Spitalul de Boli Infecţioase nu mai sunt locuri la terapie...

Iaşi: La Spitalul de Boli Infecţioase nu mai sunt locuri la terapie intensivă pentru pacienţii cu COVID-19

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ‘Sf. Parascheva’ din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a anunţat, marţi, că în momentul de faţă la această unitate medicală nu există niciun loc liber în compartimentul de Terapie Intensivă. ‘Pentru pacienţii confirmaţi care nu necesită oxigen există un număr suficient de mare de locuri disponibile, cam 50. În ceea ce priveşte locurile de Terapie Intensivă, la ‘Sf. Paracheva’ nu există niciun loc liber. Sunt trei locuri libere la Spitalul de Neurochirurgie. Şase locuri vom avea la secţia exterioară (spitalul mobil – n.r.) de la Leţcani. Aici, până în momentul de faţă avem 50 de locuri pentru zona de confirmaţi, din care opt sunt libere, iar în Terapie Intensivă a fost dat în folosinţă un salon de şase paturi. În cursul acestei zile vrem să deschidem încă un salon de şase paturi tot la terapie intensivă. Din punct de vedere medical, pentru terapie intensivă am asigurat tot ceea ce este necesar, inclusiv organizarea personalului medical şi garda medicilor 24 de ore din 24′, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Potrivit sursei citate, mulţi dintre pacienţii infectaţi cu COVID-19 ajung târziu în spital. ‘Ajung târziu în spital datorită faptului că nu semnalează la timp medicului de familie că ceva s-a modificat în starea lor de sănătate. Aş vrea să subliniez că am vrea o implicare mai activă a medicului de familie, în ceea ce priveşte sfatul pacientului, ca acesta să se adreseze medicului de familie sau medicului infecţionist imediat ce simte că are ceva în neregulă în starea lui de sănătate’, a declarat dr. Dorobăţ. Ea a atras atenţia că sunt multe persoane care preferă să ceară sfatul cunoscuţilor sau altor persoane de pe reţelele de socializare, şi nu al specialiştilor. ‘Văd pe reţele de socializare circulând tot felul de propuneri de tratament cu sau fără indicaţie medicală. Eu aş sugera tuturor celor care au un test pozitiv şi chiar sunt asimptomatici să aibă sfatul medicului în ceea ce priveşte administrarea unui tratament. (…) Cei care stau acasă pot fi tentaţi să ia fel de fel de alte tratamente care nu fac parte din protocolul care a fost agreat la nivelul Ministerului Sănătăţii şi de Comisia de boli infecţioase. I-aş ruga pe toţi cei care sunt pacienţi sau posibili pacienţi întotdeauna când iau o anumită schemă de terapie să se adreseze medicului de familie, iar medicul de familie să se consulte cu un infecţionist atunci când stabileşte tratamentul’, a declarat dr Carmen Dorobăţ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks