Roboţii de intervenţie noi achiziţionaţi de IGSU au fost prezentaţi miercuri pe pietonalul Ştefan cel Mare, în cadrul unei campanii de prevenire organizată de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Iaşi.
Potrivit organizatorilor, activităţile organizate în cadrul evenimentului intitulat ‘Marţi 13 – Ziua Informării Preventive’, vizează conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune dacă nu respectă regulile specifice unor tipuri de risc din locuinţele şi gospodăriile populaţiei.
‘Astăzi fiind Marţi 13, o zi despre care cei care este considerată de superstiţioşi ca fiind o zi cu ghinion, amintim cetăţenilor pericolele la care suntem supuşi oriunde ne aflăm, mai ales acasă. Tot timpul este bine să ne reamintim care sunt regulile. Tot cu această ocazie am prezentat noile achiziţii ale ISU Iaşi. Sunt patru roboţi de intervenţie, doi cu motoare termice, doi cu motoare electrice. Aceste achiziţii vin în sprijinul colegilor care vor fi expuşi cât mai puţin în timpul intervenţiilor’, a declarat Marius Plugaru, purtător de cuvânt al ISU Iaşi.