Câteva sute de persoane au venit miercuri la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a asista la Slujba de Bobotează şi pentru a lua Agheasma Mare, numărul credincioşilor fiind semnificativ mai mic faţă de anii trecuţi. Slujba de Bobotează a fost oficiată pe esplanada Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de un mic sobor de preoţi şi diaconi conduşi de mitropolitul Teofan. Din cauza pandemiei, chiar dacă numărul credincioşilor care au participat la ceremonialul religios a fost semnificativ mai mic, aceştia au purtat măşti şi au păstrat distanţa fizică. Pentru a evita aglomeraţia, slujba liturgică de Bobotează a avut loc în cinci locaţii diferite din ansamblul mitropolitan, pe altare diferite, oficiate de clerici diferiţi, iar credincioşii au fost îndrumaţi de 40 voluntari. Totodată, pentru a fi respectată distanţarea fizică au fost amplasate garduri metalice de protecţie, iar pe caldarâm au fost făcute marcaje la 1,5 metri distanţă. Pe lăţimea rândului a fost permis accesul doar unei singure persoane, aceasta trebuind să poarte şi mască de protecţie. De-a lungul rândului au fost amplasate şi dispozitive automate cu dezinfectanţi. Anul acesta au fost pregătite opt butoaie de câte 500 de litri de Agheasmă Mare, spre deosebire de anii precedenţi când erau sfinţite zece butoaie de câte 1.000 de litri. ‘A fost o slujbă organizată în condiţii deosebite. Am folosit o serie de măsuri ca la hramul (Sfintei Cuvioase Parascheva – n.r) din 14 octombrie, rândul să fie doar de o singură persoană, la distanţă unii de ceilalţi. Avem şi voluntari care ne ajută foarte mult. Sper să fie o sărbătoare care să bucure pe toată lumea şi să fie mare mângâiere sufletească. După cum s-a văzut, atât în interiorul, cât şi în exteriorul Catedralei oamenii respectă distanţa, poartă măşti. Într-adevăr, au trecut de aceste lucruri şi caută să se bucure de sărbătoarea propriu-zisă. Nu au fost probleme sau incidente’, a declarat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preotul Constantin Sturzu. Sfinţirea mare a apei din ziua de 6 ianuarie aminteşte de momentul Botezului Domnului de către Sfântul Ioan în Iordan. În casele credincioşilor, agheasma se păstrează în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Potrivit tradiţiei creştin ortodoxe, credincioşii vor gusta din Agheasma Mare în fiecare dimineaţă, pe nemâncate, până pe 14 ianuarie inclusiv. În timpul anului, Agheasma Mare se ia după Taina Spovedaniei, la sfatul duhovnicului, dacă nu se dă Sfânta Împărtăşanie.