Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, luni, la Iaşi, după ce o aeronavă care venea dinspre Bergamo cu 107 pasageri la bord nu a reuşit să aterizeze din cauza defectării sistemului de navigaţie, însă după aproximativ 30 de minute aparatul de zbor a aterizat pe Aeroportul Internaţional Iaşi.
‘Începând cu ora 13,13 s-a activat Planul Roşu de Intervenţie pentru că o aeronava Airbus 321, care a decolat de la Bergamo, cu 107 pasageri la bord nu poate ateriza deoarece sistemul de navigaţie s-a stricat. Pentru asigurarea intervenţiei au fost deplasate la Aeroportul Internaţional Iaşi 22 autospeciale de intervenţie cu 44 subofiţeri şi 6 ofiţeri. Coordonarea activităţii a fost realizată de inspectorul şef, colonel Grădinaru Ionuţ’, au informat reprezentanţii ISU Iaşi.
Începând cu ora 13, 41 ISU a anunţat că a fost dezactivat planul roşu de intervenţie, aeronava aterizând în siguranţă.
Toţi pasagerii vor fi evaluaţi medical.