O elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Artă ‘Octav Băncilă’ din Iaşi, Noemi Onucu, colaboratoare a Operei Naţionale Române din Iaşi, se anunţă a fi o viitoare stea a scenei lirice internaţionale.
La numai 17 ani, Noemi a obţinut distincţii importante în Italia. Adolescenta a cucerit Premiul I şi Premiul ‘Gaetano Donizetti’ la Concursul Internaţional ‘Giulio Neri’, care a avut loc la Teatro degli Oscuri din Torrito di Siena, unde au fost prezenţi 141 de participanţi din 23 de ţări.
Competiţia, aflată la a XV-a ediţie, l-a avut ca preşedinte al juriului pe legendarul bariton italian Leo Nucci.
‘Nici nu pot să-mi amintesc de când îl ascultam pe maestrul Leo Nucci şi-mi imaginam că sunt şi eu lângă el, cântând. Uite că am avut onoarea să-l ţin de mână, să-i aud vocea. Mare bucurie! Am auzit voci extraordinare în cele patru zile cât a durat concursul. Mari talente, muncă asiduă şi determinare. Am trăit experienţe unice, pe care sunt conştientă că puţini de vârsta mea au ocazia să le trăiască. Nu pot fi decât veşnic recunoscătoare pentru tot ce mi s-a întâmplat până acum’, a declarat Noemi Onucu.
Tânăra soprană este pregătită de Diana Neacşu şi a fost remarcată anul trecut de managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeşanu, care a invitat-o pe Noemi să fie prezentă pe scena teatrului liric ieşean la grandiosul eveniment ‘Magia serii în sunet şi lumină’ din deschiderea stagiunii 2022-2023.
‘Noemi Onucu este carismatică, are un timbru special şi o inteligenţă remarcabilă. Mă bucură enorm faptul că un titan al operei mondiale, precum Leo Nucci, a apreciat că tânăra noastră colaboratoare are un potenţial excepţional şi a girat acordarea unei distincţii speciale sopranei care va mai putea fi urmărită în spectacolele noastre. Cu trudă necontenită şi în viitor, Noemi poate să ajungă o stea a operei mondiale’, a declarat Andrei Fermeşanu, managerul ONRI.
Noemi Onucu mai are în palmares şi alte premii importante, între care Marele Premiu la Concursul Internaţional de Interpretare ‘Emanuel Elenescu’ Piatra Neamţ şi Marele Premiu la Concursul Naţional de Interpretare ‘Elena Botez’ Piatra Neamţ.