Primarul Mihai Chirica a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va fi reabilitată şi modernizată cu fonduri europene Grădiniţa 13, de care vor beneficia 220 de copii înscrişi la această unitate. Valoarea totală a proiectului este de 5,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care asistenţa financiară nerambursabilă este în valoare de 5,7 milioane de lei, iar contribuţia solicitantului la cheltuieli eligibile, inclusiv TVA aferent în valoare de 116.000 lei. Potrivit sursei citate, municipiul Iaşi a reuşit obţinerea unei noi finanţări europene care va duce la îmbunătăţirea calităţii sistemului educaţional. Edilul a declarat că a semnat în format electronic contractul de finanţare privind proiectul ‘Reabilitarea şi modernizarea Grădiniţei cu Program Prelungit nr.13 Iaşi’. Prin acest proiect se doreşte reabilitarea, modernizarea şi dotarea grădiniţei existente prin lucrări de modernizare a corpului de clădire, pe o suprafaţă construită desfăşurată de aproximativ 1.600 metri pătraţi. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)