În perioada 23-25 iunie, în Parcul Copou din Iaşi, va avea loc cea de-a XL-a ediţie a Târgului naţional de ceramică ‘CUCUTENI-5000’ şi cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de fanfare.
Potrivit organizatorilor, scopul celor două manifestări îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, din Republica Moldova şi Ucraina şi, totodată, a muzicii tradiţionale de fanfară din zona Moldovei.
‘La ediţia din acest an vor fi prezenţi meşteri din: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Botoşani, Galaţi, Harghita, Maramureş, Olt, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timişoara, Vâlcea, Satu Mare, din Chişinău, Nisporeni, Drochia, Iurceni – Republica Moldova şi din Vinnytsia şi Cernăuţi – Ucraina. Judeţul Iaşi va fi reprezentat de meşteri olari din Schitu Stavnic – Voineşti şi Tansa. Pe durata desfăşurării Târgului, se vor organiza ateliere interactive de olărit, proiecţii de filme din arhiva Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, dezbateri tematice cu specialişti, discuţii cu olarii premiaţi şi alte activităţi destinate cunoaşterii şi promovării acestui frumos meşteşug’, se menţionează într-un comunicat de presă.