AcasăStiri generaleIaşi: Patru persoane transportate la spital după ce un şofer beat a...

Iaşi: Patru persoane transportate la spital după ce un şofer beat a lovit două maşini într-o parcare

Mai multe persoane au ajuns la spital după ce un tânăr care a urcat beat la volanul unei maşini a avariat alte două autoturisme aflate în parcarea unui hotel de la marginea municipiului Iaşi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Situaţii de Urgenţe, la locul accidentului au intervenit două autospeciale de stingere, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim ajutor de la SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

‘Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism şi două autovehicule parcate, iar în urma impactului 4 persoane din autoturism au fost rănite. În urma testării şoferului autoturismului, a rezultat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă’, a spus Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Patru din cele cinci persoane aflate în maşinile implicate în accident au fost transportate la spitalele din Iaşi, din cauza multiplelor traumatisme suferite la nivelul capului, feţei, toracelui, coloanei vertebrale, abdomenului şi membrelor inferioare.

Şoferul maşinii care a provocat accidentul, un tânăr în vârstă de 22 de ani, a fost luat de poliţişti din cauza tulburărilor de comportament datorate consumului de alcool.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks