Două firme de transport şi reprezentanţii lor au intrat în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru că au înşelat statul prin decontarea de cupoane talon ale unor pensionari fictivi, prejudiciul estimat fiind de peste 11 milioane de lei.
Prim procurorul Radu Cătălin Ţocu, afirmă, prin intermediul unui comunicat de presă, că la mijlocul lunii martie, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi în urma unei inspecţii economico – financiare, a sesizat organele de urmărire penală cu privire la comiterea de către un operator economic a infracţiunii de evaziune fiscală – omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Aceeaşi sursă menţionează că la sfârşitul lunii octombrie a fost dispusă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şi fals în declaraţii.
‘Din probatoriul administrat a rezultat că în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2019, operatorul economic – prin administrator T.L.M., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp (lunar), cu prilejul transmiterii unui număr de 60 deconturi lunare centralizatoare la Direcţia Generală Economică şi Buget din cadrul Ministerul Transporturilor Infrastructurii în cuprinsul cărora a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului, a indus în eroare persoana vătămată prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase şi prin folosirea de mijloace frauduloase – constând în înscrierea în deconturi a unui număr de 136.000 cupoane talon al căror număr de dosar de pensie nu există în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice şi, în consecinţă, cupoanele talon înscrise nu au fost tipărite şi distribuite de această instituţie, atestând în mod nereal faptul că a efectuat servicii de transport cu pensionari în baza cupoanelor talon prezentate de aceştia, că a emis bilete de călătorie cu reducere de 50% conform legii 147/ 2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, deşi în realitate aceste servicii nu au fost prestate, cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust, respectiv diferenţa de tarif de 50% din valoarea unui număr de 136.000 călătorii presupus a fi efectuate cu pensionari, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 4.091.894 lei’, precizează sursa citată.
Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 13 noiembrie, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de operatorul economic şi administratorul acestuia, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în declaraţii.
Procurorul de caz a emis la data de 14 noiembrie ordonanţe de instituire a măsurilor asiguratorii constând în poprirea a şapte conturi bancare deţinute la băncile BRD, BCR şi Banca Transilvania, respectiv sechestre asiguratorii asupra a patru bunuri imobile – terenuri şi trei bunuri mobile – microbuze pentru transport călători deţinute de suspecţi, până la concurenţa sumei de 4.091.894 lei.
La data de 15 noiembrie au fost efectuate percheziţii domiciliare la cinci imobile din oraşul Podu Iloaei, unde se află locuinţa administratorului, sediul social şi puncte de lucru ale operatorului economic, fiind identificate şi ridicate documente de evidenţă contabilă, precum şi cupoane de pensie ce prezintă suspiciuni de falsificare.
În acelaşi comunicat de presă se menţionează faptul că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi se efectuează cercetări într-o altă cauză penală ca urmare a sesizării din data de 7 aprilie, formulată de ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva unui alt operator economic ce efectuează servicii de transport de călători, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi fals în declaraţii (60 de acte materiale).
Prin ordonanţa procurorului de caz din data de 16 octombrie s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de operatorul economic şi administratorul acestuia, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în declaraţii.
‘Din mijloacele de probă a rezultat că administratorul operatorului economic a indus în eroare persoana vătămată Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în perioada ianuarie 2015-decembrie 2019, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase şi prin folosirea de mijloace frauduloase constând în înscrierea în 60 de deconturi a unui număr de 289.455 cupoane talon al căror număr de dosar de pensie nu există în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice şi, în consecinţă, cupoanele talon înscrise nu au fost tipărite şi distribuite de această instituţie, atestând în mod nereal faptul că a efectuat servicii de transport cu pensionari în baza cupoanelor talon prezentate de aceştia, că a emis bilete de călătorie cu reducere de 50% conform legii 147/ 2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, deşi în realitate aceste servicii nu au fost prestate, cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust, respectiv diferenţa de tarif de 50% din valoarea unui număr de 289.455 călătorii presupus a fi efectuate cu pensionari, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 7.009.131 lei’, precizează sursa citată.
În această cauză au fost încuviinţate şi efectuate percheziţii domiciliare la data de 16 octombrie la sediul operatorului economic şi locuinţa administratorului din municipiul Iaşi, fiind identificate şi ridicate înscrisuri, cupoane de pensie cu privire la care există indicii de falsificare, sisteme informatice şi suporturi optice ce conţin documente contabile.
Tot la data de 16 octombrie s-au dispus măsuri asiguratorii constând în aplicarea sechestrului asupra a nouă bunuri imobile – terenuri situate pe raza comunei Miroslava, judeţul Iaşi, respectiv poprirea sumelor de bani din conturi bancare deţinute de suspecţi la Banca Transilvania şi BRD, până la concurenţa sumei de 7.009.131 lei.
Cercetările sunt efectuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)