Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi a informat, vineri, că la simularea examenului de admitere, care se va desfăşura duminică, în 60 de amfiteatre şi săli din municipiu, vor concura 1.482 candidaţi, care vor fi supravegheaţi de 160 de studenţi voluntari.
Preşedintele Societăţii Studenţilor Medicinişti Iaşi, Mădălina Florea, a declarat presei că simularea este organizată sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi. Evenimentul se desfăşoară în colaborare cu Societatea Studenţilor Stomatologi Iaşi, Societatea Studenţilor Farmacişti Iaşi şi Asociaţia Studenţilor Bioingineri Iaşi.
În ultimii doi ani, din cauza condiţiilor pandemice, simularea concursului de admitere la UMF Iaşi a fost susţinută online. În acest an, studenţii medicinişti organizează cele două ediţii, din 6 martie şi din 8 mai, în format fizic, aşa cum, de altfel, va avea loc şi examenul de admitere din iulie.
‘Ne aşteptăm viitorii colegi, dorindu-ne să le oferim oportunitatea de a experimenta ce presupune concursul de admitere, având în vedere că Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi a organizat mereu onsite examenul de admitere. Această ediţie a simulării concursului de admitere la UMF Iaşi poate fi descrisă în cifre astfel: 1.482 candidaţi, 160 de studenţi voluntari, 60 de amfiteatre şi săli şi un scop comun – dorinţa de a le oferi candidaţilor şansa de a-şi evalua cunoştinţele şi de a-şi confirma munca depusă până acum’, au detaliat organizatorii.
În ziua programată pentru simulare, librăria UMF va fi deschisă în intervalul 8:00-14:00, astfel încât candidaţii să îşi poată procura culegerile de teste pentru concursul de admitere.
‘Suntem extrem de încântaţi că după doi ani avem posibilitatea de a organiza din nou simularea concursului de admitere la UMF Iaşi în format fizic. Ştim cât de important este acest examen pentru viitorii noştri colegi şi ne bucurăm că putem veni în ajutorul lor, pentru a-şi evalua cunoştinţele deprinse până în acest moment şi a face faţă mai uşor stresului din ziua concursului, ştiind la ce să se aştepte şi cum decurge acesta. Mulţumim Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iaşi pentru tot sprijinul pe care ni l-a oferit în organizare şi, nu în ultimul rând, voluntarilor care răspund mereu cu entuziasm la astfel de iniţiative’, a declarat preşedintele Societăţii Studenţilor Medicinişti Iaşi.