Studenţii Universităţii de Ştiinţele Vieţii (USV) ‘Ion Ionescu de la Brad’ din Iaşi, fosta Universitate de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, au posibilitatea de a-şi demara propria afacere cu ajutorul unor granturi în valoare totală de peste 1,3 milioane euro.
Directorul proiectului, Gavril Ştefan, a declarat că Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi a fost declarată câştigătoare în cadrul unei competiţii în care au fost depuse 351 cereri de finanţare cu o valoare totală de 685 milioane euro. Prin programul de finanţare Innotech Student studenţii, masteranzii şi doctoranzii care vor să lanseze o afacere pot obţine finanţări de până la 100.000 de euro din fonduri europene.
Proiectul e-Antreprenor câştigat de către Universitatea de Ştiinţele Vieţii Iaşi prevede finanţarea schemelor antreprenoriale a 33 de studenţi din domenii care sunt inovatoare, aduc o valoare adăugată reală şi contribuie la dezvoltarea zonei de Nord – Est a României. De asemenea, proiectul îşi propune să încurajeze studenţii să îşi pună în practică viziunea, dar şi spiritul antreprenorial.
‘Proiectul e-Antreprenor a îndeplinit cu succes toate cerinţele de calitate pentru a ocupa locul I în cadrul apelului de selecţie Innotech Student 2020. Ne dorim ca antreprenoriatul să devină o alternativă profesională viabilă pentru studenţii USV Iaşi. Dintre factorii cheie ai succesului proiectului amintim parteneriatul adecvat, echipă de proiect cu experienţă, claritate şi focus pe obiective’, a declarat prof. univ. dr. Gavril Ştefan, directorul proiectului.
E-Antreprenor se adresează studenţilor înmatriculaţi cel puţin în anul II de licenţă, masteranzilor şi doctoranzilor.
De asemenea, peste 700 de studenţi ai USV Iaşi vor beneficia de cursuri de antreprenoriat, iar din rândul acestora vor fi selectaţi cei cu planurile de afaceri cele mai potrivite pentru finanţare.
Innotech Student este un program de finanţare din fonduri europene nerambursabile ce se adresează studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor pentru a începe o afacere nouă. Programul de finanţare Innotech Student nu poate fi accesat direct de către tineri (studenţi, masteranzi sau doctoranzi), ci se accesează prin intermediul unor ‘administratori de schemă de antreprenoriat’, iar Universitatea de Ştiinţele Vieţii ‘Ion Ionescu de la Brad’ din Iaşi are acest statut. AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)