Peste 460 de persoane au venit în cursul zilei de duminică la centrul de vaccinare de tip drive-thru care funcţionează în parcarea centrului comercial ‘ERA Shopping Park’ din municipiul Iaşi, a anunţat prefectul Marian Grigoraş.
Prefectul a precizat că în cursul zilei de duminică s-au vaccinat 465 de persoane. Astfel, în cele două zile de când a fost deschis acest centru de vaccinare de tip drive-thru au fost imunizate 765 de persoane.
Centrul de vaccinare fără programare de tip drive-thru, amplasat în parcarea centrului comercial de la intrarea în Iaşi, funcţionează, începând de sâmbătă, cu două fluxuri de vaccinare, de la orele 8,00 la 20,00. Serul folosit este Pfizer/BioNTech.
Cei care doresc să se imunizeze se pot prezenta, indiferent de localitatea de domiciliu, la centrul din parcarea centrului comercial. Ei trebuie să aibă asupra lor doar cartea de identitate sau paşaportul, fără a fi necesară înscrierea prealabilă în platforma naţională.
Alte două centre de vaccinare fără programare funcţionează la Spitalul Militar din Iaşi şi la Casa de Cultură a Studenţilor. Încă un centru de acest tip va funcţiona, începând de luni, în incinta Cinematografului Victoria.