AcasăStiri generaleIaşi: Primele tramvaie noi încep să circule în municipiul reşedinţă, de joi

Iaşi: Primele tramvaie noi încep să circule în municipiul reşedinţă, de joi

Primarul Mihai Chirica a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că începând de joi pe străzile din oraş vor circula primele două tramvaie PESA noi, la inaugurarea acestora urmând a fi prezent şi ambasadorul Poloniei la Bucureşti.

Noile tramvaie vor circula pe rutele 1, 3, 7, 8 şi 13.

‘Primăria îşi respectă promisiunea făcută ieşenilor de a face din transportul în comun un sistem de deplasare smart, sigur, ecologic. Îi invit pe ieşeni să circule cât mai mult cu tramvaiul şi cât mai puţin cu propriul automobil, pentru a arăta că le pasă de oraşul lor, de calitatea aerului pe care-l respirăm. Călătoriile cu tramvaiul se vor desfăşura în condiţii ireproşabile. Primele două tramvaie PESA vor ieşi pe traseu joi. Inaugurarea va fi marcată printr-un moment oficial, la Palatul Culturii, unde va avea loc prezentarea oficială a tramvaielor. La eveniment vor participa ambasadorul Poloniei în România, Maciej Lang, şi o delegaţie a producătorului polonez condusă de Krzysztof Zdziarski, preşedintele PESA Bydgoszcz SA’, a declarat primarul Mihai Chirica.

Edilul a dat asigurări că până luni, când elevii vor începe şcoala în format fizic, alte două tramvaie vor ieşi la stradă, iar până la sfârşitul săptămânii viitoare vor circula toate cele şase tramvaie PESA care au ajuns până acum la Iaşi.

Reamintim că primarul Mihai Chirica a semnat la sfârşitul lunii aprilie 2020 un contract privind achiziţia, cu fonduri europene, a 16 tramvaie PESA, în valoare totală de aproximativ 33 milioane de euro.

Conform fişei tehnice, un astfel de tramvai are o lungime de 30 de metri şi capacitate de 240 de locuri, din care aproape 60 pe scaune. Fiecare tramvai are aer condiţionat, instalaţie de încălzire, sistem de supraveghere video interior şi exterior şi de informare a călătorilor. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks