Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că primul autobuz electric Solaris achiziţionat din Polonia cu fonduri europene a ajuns în garajul Companiei de Transport Public, alte două asemenea mijloace de transport urmând să ajungă în cursul zilei de miercuri.
Primarul Chirica a declarat că autobuzul are 12 metri lungime, planşeu jos şi podea integral coborâtă, oferă facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, este echipat tehnic pentru operarea în relief predominant deluros, este dotat cu aer condiţionat, are sisteme de monitorizare, faruri şi iluminat LED. Viteza maximă cu care poate circula un astfel de mijloc de transport este de 70 kilometri la oră.
Autobuzul electric produs de firma poloneză are o autonomie de 66 de kilometri şi capacitatea de 82 de pasageri, din care 30 pe scaune şi 52 în picioare.
Acesta este primul dintr-un număr de 20 de autobuze electrice care vor deservi rutele 28 şi 36. Autobuzele electrice nu vor ieşi pe traseu mai repede de 30 de zile pentru că trebuie să parcurgă o serie de etape legale şi trebuie făcută instruirea personalului de mentenanţă şi a conducătorilor auto. Totodată, în această perioadă se vor face probe în traseu şi probe de încărcare.
Achiziţia acestor mijloace de transport electrice s-a făcut prin intermediul unei finanţări europene derulată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – ‘Sprijinirea dezvoltării urbane durabile’.
Contractul de finanţare a fost semnat pe 24 septembrie 2019, iar cel cu compania poloneză Solaris Bus & Coach a fost semnat de primarul Mihai Chirica pe 15 aprilie 2021. Solaris este firma câştigătoare a unei ample licitaţii organizate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin care cu ajutorul fondurilor europene, vor ajunge în România 131 autobuze electrice de 12 metri lungime. Un număr de 20 dintre acestea sunt alocate Iaşiului.
Pe lângă cele 20 de autobuze electrice Solaris Urbino Electric nE12, în cadrul proiectului sunt construite şi şase staţii de încărcare rapidă şi 20 de staţii de încărcare lentă. Valoarea totală a proiectului este de 13,55 milioane de euro.
Alte 24 de autobuze electrice de mai mici dimensiuni, de 10 metri, vor ajunge la Iaşi prin intermediul aceleiaşi linii de finanţare. Contractul de furnizare a fost semnat de primarul Mihai Chirica pe 23 decembrie 2021 cu SC BMC Truck&Bus SA. În cadrul acestui proiect vor fi punse în funcţiune a şapte staţii de încărcare rapidă şi a 24 staţii de încărcare lentă. Aceste autobuze electrice vor fi folosite pe ruta 42 şi pe traseul 52.
În municipiul Iaşi circulă deja de 16 tramvaie PESA, în valoare de 163 de milioane de lei, şi alte nouă dintr-un lot de 16 tramvaie Bozankaya în valoare de 168 de milioane de lei, toate fiind achiziţionate cu bani europeni.
În total, municipiul Iaşi va beneficia de 76 de mijloace de transport electrice, în valoare totală de 94 de milioane de euro. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)