Acasă93Iaşi: Romanian Fashion Week, cel mai mare festival de modă din România,...

Iaşi: Romanian Fashion Week, cel mai mare festival de modă din România, începe în weekend

Peste 100 de designeri, 40 de show-uri de modă şi un catwalk impresionant construit în Grădinile Palas, concerte care vor îmbogăţi atmosfera şi vor putea fi urmărire live – toate acestea vor putea fi văzute în acest weekend la Romanian Fashion Week.

Potrivit organizatorilor, Romanian Fashion Week are, în acest an, două secţiuni – Romanian Designers şi IF Platform, dedicate prezentării colecţiilor a zeci de designeri consacraţi, dar şi tineri, precum şi RE:CUT, o expoziţie inedită de fashion.

‘Romanian Designers este secţiunea dedicată celor care şi-au transformat pasiunea într-un brand de succes pe piaţa românească şi/sau pe cea internaţională. La fiecare ediţie, inclusiv la cea din acest an, sunt invitaţi să participe în această secţiune doar cei care şi-au demonstrat atât continuitatea în lumea modei, cât şi dorinţa de a evolua. Curatorul Romanian Designer este stilistul Ovidiu Buta’, au anunţat reprezentanţii Romanian Creative Week, sub umbrela căreia se desfăşoară şi Romanian Fashion Week.

Considerat evenimentul de modă cu cel mai mare impact la nivel naţional, dar şi o rampă de lansare a tinerelor talente, Romanian Fashion Week pune accentul, anul acesta, pe responsabilitate, inovare, circularitate şi pe grija pentru viitor în designul vestimentar.

‘IF Platform, secţiunea de fashion îndreptată spre tinerele talente, dar şi spre creaţiile de echipă provenite de la cele patru universităţi participante, este coordonată de designerii Lucian Broscăţean şi Ioana Ciolacu. RE:CUT, expoziţia-surpriză din cadrul festivalului de fashion, organizată la Palatul Culturii din Iaşi, avându-l drept curator pe Ovidiu Buta’, au precizat organizatorii.

Romanian Fashion Week este organizat de Federaţia Patronatelor Industriilor Creative (FEPIC), în cadrul celei de-a doua ediţie, Romanian Creative Week. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat, până în prezent, peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. Alături de FEPIC, organizatori ai evenimentului sunt: Palas, Primăria Municipiului Iaşi, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, Universitatea ‘Al. I. Cuza’, Universitatea Naţională de Arte ‘George Enescu’ Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Gr. T. Popa’ Iaşi, Rodotex.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks