AcasăStiri generaleIaşi: Senatorul PSD Maricel Popa îi cere preşedintelui CJ să deschidă spitalul...

Iaşi: Senatorul PSD Maricel Popa îi cere preşedintelui CJ să deschidă spitalul mobil de la Leţcani

Senatorul social-democrat Maricel Popa, preşedintele filialei ieşene a PSD, îl critică pe omologul său de la PNL Iaşi, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe, pentru faptul că nu redeschide spitalul mobil de la Leţcani, unde 100 de paturi pot funcţiona pentru terapie intensivă pe perioada pandemiei de COVID-19.

Astfel, preşedintele PSD Iaşi lansează un apel către preşedintele Consiliului Judeţean şi către prefectul judeţului, Marian Grigoraş, să trateze lucrurile cu maximă seriozitate pentru a evita cât mai mult pierderile de vieţi omeneşti şi pentru a nu bloca total economia locală.

‘Autorităţile medicale anunţă deja că România a intrat în valul trei al pandemiei. Primele două valuri i-au prins complet nepregătiţi pe guvernanţi. Cu toţii am sperat că măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să fie impuse strategii şi măsuri concrete, care să nu mai dea peste cap întreaga activitate a românilor, dar şi economia naţională. Şi la Iaşi, numărul cazurilor de COVID-19 este în creştere. Impostorul Costel Alexe uită, din nou, de ieşeni. Deşi autorităţile medicale trag semnale de alarmă foarte clare cu privire la valul trei al pandemiei, la Iaşi se potriveşte din plin proverbul: ţara arde şi baba se piaptănă. În loc să pregătească redeschiderea spitalului mobil de la Leţcani, Costel Alexe anunţă pe toate canalele că îl susţine pe Ludovic Orban la şefia PNL. Este incredibil de câtă nepăsare şi ipocrizie poate să dea dovadă acest personaj toxic. După ce a făcut Iaşiul de ruşine în faţa unei ţări întregi, fiind acuzat de DNA de luare de mită, acum fuge de responsabilitate şi se agaţă politic de ultima speranţă pentru a scăpa de dosarele penale’, spune senatorul Maricel Popa, prin intermediul unui comunicat de presă.

Acesta declară totodată că ‘aşa zisele deficienţe de la spitalul mobil de la Leţcani au fost remediate’, menţionând în acest sens că unitatea mobilă medicală poate funcţiona oricând.

‘Toate verificările solicitate de Corpurile de control au fost efectuate cu succes. Unitatea medicală poate fi redeschisă oricând şi să îşi dovedească pe deplin utilitatea. La Iaşi avem posibilitatea să nu supraîncărcăm spitalele de specialitate. Avem această unitate mobilă, cu dotări ultramoderne, în care au fost deja spitalizate până acum peste 1000 persoane. Îi cer, din nou, lui Costel Alexe să dea dovadă de responsabilitate faţă de ieşeni şi să redeschidă spitalul mobil. Nu e de glumă cu vieţile omeneşti. Aici nu vorbim despre o coală de tablă sau un buştean din pădure care sunt duse la domeniul de la Sculeni. Vorbim de sănătatea ieşenilor. Fac un apel şi către Prefectul judeţului, să lase la o parte contextul politic, să nu mai stea drepţi în faţa vremelnicilor lideri locali şi să îi pună la treabă’ a subliniat Maricel Popa, fost preşedinte al CJ Iaşi.

Menţionăm că spitalul mobil de la Leţcani a fost închis la jumătatea lunii ianuarie. Iniţial, managerul Spitalului de Boli Infecţioase ‘Sf. Parascheva’ din Iaşi, Florin Roşu, în subordinea căruia se află spitalul mobil pe perioada pandemiei de COVID-19, a declarat că unitatea va fi închisă pentru câteva zile, timp în care se vor face lucrări de dezinfectare şi sterilizare, precum şi lucrări de mentenanţă. Spitalul mobil nu a mai fost redeschis de atunci.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks