Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a semnat, vineri, contractul ce vizează întocmirea studiului de prefezabilitate pentru viitorul Institut Regional de Medicină Cardiovasculară Iaşi.
Potrivit acestuia, contractul, în valoare de 114.000 lei, fără TVA, va fi realizat de SC ARC DESIGN SRL Iaşi, şi va trebui întocmit în termen de două luni, începând de la data transmiterii ordinului de începere a serviciilor.
‘Astăzi am făcut un pas important în implementarea proiectului Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iaşi . Am semnat contractul pentru elaborarea studiului de prefezabilitate pentru construirea şi dotarea acestui institut. Acest proiect este foarte important pentru comunitatea medicală ieşeană şi mai ales pentru pacienţi. Cu cât vom acţiona mai repede pentru realizarea documentaţiilor tehnice cu atât mai repede vom reuşi să oferim această unitate medicală care va putea asigura tratamentul pacienţilor cu boli cardiace din Regiunea de Nord Est. Acest spital este inclus în PNRR şi sunt convins că într-un timp foarte scurt vom recupera toţi aceşti ani pierduţi, iar la final vom avea, aşa cum este firesc, una dintre cele mai moderne unităţi medicale din ţară pe specializarea boli cardiovasculare’, a declarat Costel Alexe.
Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară va deservi o populaţie de 5,5 milioane de locuitori. În această unitate medicală vor fi tratate toate categoriile de pacienţi cu patologie cardiovasculară, indiferent de vârstă sau gravitatea bolii.
‘Ne dorim ca acest institut de medicină cardiovasculară să fie un edificiu de talie internaţională. El va deservi aproximativ o treime din populaţia României. Gândim acest institut regional de medicină cardiovasculară pe o perspectivă foarte îndelungată şi de aici şi cerinţele pentru acest proiect. Tot ce se construieşte acum şi ce se va construi în următorii ani va trebui să funcţioneze 70 – 80 de ani sau chiar mai mult’, a declarat managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi, prof.univ.dr Grigore Tinică.
În prezent, Institutul de Boli Cardiovasculare funcţionează pe două dintre cele şase etaje ale unei clădiri în care se află şi Spitalul ‘Dr.C.I.Parhon’, iar intervenţiile se fac într-o singură sală de operaţii, o sală hibridă. Din cauza adresabilităţii foarte mari, unitatea medicală se confruntă cu o acută lipsă de spaţiu, mai ales că a fost afectată de un incendiu izbucnit în urmă cu câţiva ani.
Institutul Regional de Cardiologie va fi construit în comuna Miroslava, pe o suprafaţă de teren de 120.000 de metri pătraţi. El va deservi o populaţie de 5,5 milioane de locuitori. Se estimează că va avea 28 de secţii şi departamente şi aproximativ 1.500 angajaţi.