Trei persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, după ce un taxi a lovit o autoutilitară a companiei de transport din municipiul Iaşi, într-o zonă în care se efectuau lucrări.
În momentul producerii accidentului, autoutilitara Companiei de Transport Public care era staţionată şi muncitorii efectuau lucrări.
‘Era o echipă care intervenea (…) pentru a face revizii (…). Şoferul unui taxi, care din câte am înţeles după aceea era şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat în zona unde oamenii lucrau’, a declarat, directorul Companiei de Transport Public Iaşi, Cristian Stoica.
Coordonatorul SMURD Iaşi, doctor Diana Cimpoieşu, la locul accidentului au fost evaluate medical trei persoane, dintre care doar două au fost transportate la spital.
‘Două persoane au fost transportate la spital, un bărbat de 21 de ani, pasager dreapta spate în taxi, a fost evaluat şi nu a dorit să meargă la spital, era stabil şi fără leziuni evidente’, a precizat doctorul Diana Cimpoieşu.
Conform aceleiaşi surse, unul dintre muncitori a suferit un traumatism cranio-cerebral şi alte leziuni, iar o femeie de 22 de ani, pasageră în taxi, a suferit traumatisme faciale şi cranio-cerebrale. Ambii pacienţi au fost transportaţi la spital.