Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi a informat că Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) i-a acordat cel mai mare grant instituţional la nivel naţional pentru derularea noului proiect de mobilităţi finanţat prin Granturile SEE – Mecanismul Financiar 2014-2021.
Potrivit sursei citate, acesta este în valoare de 288.610 euro şi este destinat finanţării schimburilor academice ale UAIC cu universităţi partenere din Islanda, Norvegia şi Liechtenstein.
‘Candidatura UAIC pentru noul proiect de mobilităţi SEE a fost depusă în cadrul apelului deschis în luna august 2021, la care au participat alte 9 universităţi din România. Propunerea de proiect pentru competiţia SEE a fost pregătită în cadrul Serviciului Relaţii Internaţionale al UAIC, în colaborare cu coordonatorii Erasmus din facultăţi. Grantul acordat reprezintă 29% din totalul fondurilor alocate la nivel naţional universităţilor în cadrul acestui apel, de 990.000 de euro. Astfel, UAIC se situează mult peste media naţională, păstrându-şi prima poziţie în clasamentul universităţilor româneşti care implementează proiecte de mobilităţi academice prin Programul SEE’, spun cei de la UAIC, prin intermediul comunicatului de presă.
Noul proiect va fi implementat începând cu luna ianuarie 2022, scopul mobilităţilor fiind de a contribui la dezvoltarea profesională şi academică a studenţilor, cadre didactice şi personalului didactic-auxiliar, şi de a facilita schimbul de bune practici între UAIC şi instituţiile partenere din Islanda, Norvegia şi Liechtenstein.
‘Prin acest proiect UAIC va continua colaborarea cu actualii parteneri din Spaţiul Economic European prin intermediul acordurilor deja încheiate şi active în cei patru ani de la relansarea programului, dar va avea şi oportunitatea iniţierii de noi parteneriate’, precizează cei de la UAIC.