O persoană a murit, iar alte două au rămas încarcerate şi au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc între două maşini în cursul zilei de duminică, în comuna Cozmeşti.
Accidentul s-a produs între un autoturism care se deplasa dinspre Mogoşeşti Siret spre Paşcani, în care se aflau doi soţi şi copilul acestora, în vârstă de 5 ani, şi un alt autoturism în care se aflau două persoane.
Gabriel Covăsneanu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Iaşi, a declarat că în urma impactului un copil a fost proiectat în afara părţii carosabile.
‘Una dintre victime, un bărbat în vârstă de 50 de ani, era decedată. Cea de a doua victimă era inconştientă, prezentând semne vitale. A fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi. Cea de a treia victimă, cu observaţie fractură membru inferior, a fost preluată de către echipajul de prim ajutor SMURD şi transportată Spitalul din Paşcani. Copilul a fost preluat de EPA şi transportat la Spitalul Sf Maria din Iaşi’, a declarat Gabriel Covăsneanu. AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)