Unul dintre noile tramvaie noi achiziţionate de Primăria Iaşi, din seria celor patru ieşite recent în trafic, a fost implicat în cursul dimineţii de miercuri într-un accident rutier minor, dar soldat cu pagube materiale.
Potrivit reprezentanţilor Companiei de Transport Public, aflată în subordinea Primăriei Iaşi, evenimentul a avut loc miercuri, în jurul orei 8,15, în Copou, în zona staţiei de transport George Coşbuc, pe sensul de mers către Piaţa Mihai Eminescu.
‘Vagonul, care circula regulamentar pe traseul 9, a acroşat un autoturism care schimba direcţia de mers direct de pe calea de rulare a tramvaielor. Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Iaşi au demarat cercetări în acest caz, iar în funcţie de rezultatul acestora vor fi luate măsurile ce se impun. Reamintim faptul că, potrivit dispoziţiilor din Codul Rutier, ‘constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a lăsa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă’. Facem un apel la conducătorii auto să respecte legislaţia în vigoare cu privire la modul în care poate fi folosită calea de rulare a tramvaielor de către ceilalţi participanţi la trafic’, se menţionează pe pagina de socializare a companiei de transport.
Acesta este unul din cele patru tramvaie care au început să circule de o săptămână pe străzile din Iaşi. La sfârşitul lunii aprilie 2020, municipalitatea ieşeană a încheiat un contract privind achiziţia, cu fonduri europene, a 16 tramvaie PESA, în valoare totală de aproximativ 33 milioane de euro. Conform fişei tehnice, un astfel de tramvai are o lungime de 30 de metri şi capacitate de 240 de locuri, din care aproape 60 pe scaune. Fiecare tramvai are aer condiţionat, instalaţie de încălzire, sistem de supraveghere video interior şi exterior şi de informare a călătorilor. AGERPRES / (AS – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)