Acasă93Iaşi: Voluntariatul, apreciat şi premiat în cadrul unei gale organizate de Casa...

Iaşi: Voluntariatul, apreciat şi premiat în cadrul unei gale organizate de Casa de Cultură a Studenţilor

Un număr de 26 de premii au fost acordate miercuri seara, în cadrul celei de-a treia ediţii a Galei Voluntarului Ieşean 2021, eveniment organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi.

Juriul a fost format din Dorina Ticu, Maria Pruteanu şi Mihaela Cojocaru, iar invitaţii speciali care au înmânat distincţiile au fost medicul şi europarlamentarul Tudor Ciuhodaru, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional din Iaşi, regizorul Andrei Ciobanu, Daniel Ciobotaru, director adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi.

Premiul ‘Organizaţia anului 2021’ a fost conferit Asociaţiei pentru Protecţie Rutieră ‘Woldstreet’.

‘Asociaţia a fost înfiinţată din 2017. Ne ocupăm cu educaţia rutieră, facem prevenţii, ajutăm victimele accidentelor rutiere. Avem două proiecte de suflet pe care le continuăm an de an. Unul dintre ele este oferire de asistenţă psihologică gratuită victimelor accidentelor rutiere. Fără voluntari un ONG nu-şi poate desfăşura deloc activitatea. Colegii mei însoţesc şi pe timpul nopţii patrulele de poliţie, ceea ce nu e uşor pentru ei, pentru că uneori acţiunile se termină pe la 3-4 dimineaţa, iar ei trebuie să fie a doua zi la şcoală sau la serviciu’, a spus Andrei Dâscă, reprezentantul Asociaţiei pentru Protecţia Rutieră ‘Woldstreet’.

Premiul ‘Coordonatorul de Voluntari ai anului 2021’ i-a revenit lui Alin Ştefan Barbărasă, premiul ‘Voluntarul anului 2021’ i-a fost conferit Dianei Piţigoi, iar Mariei Apopei şi Danielei Tanasă le-au fost conferite premii speciale de voluntariat.

‘Ceea ce face ‘Caravana cu medici’ este să ofere consultări gratuite persoanelor defavorizate din anumite sate şi comune. Ceea ce ne motivează fim cât mai buni este să prevenim apariţia unui cancer de col uterin, ori să depistăm la timp o hepatită, ori oferim tratamente copiilor sau adulţilor din categoria persoanelor defavorizate. Asta ne motivează şi ne facem să simţim că am ales cariera cea mai bună şi cea mai frumoasă’, a spus Diana Piţigoi, câştigătoarea premiului ‘Voluntarul anului’.

De asemenea, premiul Proiectul Anului la categoria Educaţie a revenit Asociaţiei Industrii Creative, Premiul Anului la categoria Social a fost acordat celor de la Liga Studenţilor de la Filosofie Iaşi, Proiectul Anului la categoria Mediu a fost acordat celor de la Asociaţia Culturală Moldavia pentru organizarea ‘Green Festival’, Proiectul Anului la categoria Cultură a fost conferit Asociaţiei Industrii Creative, pentru Classix Festival, Proiectul Anului la categoria Sport a revenit Asociaţiei Culturale Moldova pentru ‘Sport’N’Iasi’, Proiectul Anului la categoria Sănătate a fost acordat Asociaţiei E-team Psychology, pentru campania Studenţii Donează, Proiectul Anului la categoria Activism Civic a fost acordat Asociaţiei Culturale Moldova pentru campania ‘Sunt tânăr! Mă implic’, Proiectul Anului la categoria Tineret a fost acordat Ligii Studenţilor de la Geografie şi Geologie din Iaşi, pentru campania ‘Voluntar Geo-Geo’.

‘A fi voluntar şi a face ceva bun pentru cei care ne sunt aproape pentru întreaga comunitate este un lucru extraordinar şi mi-aş dori să fie mult mai mulţi cei implicaţi şi premiaţi. Doar unul din trei români primeşte sânge atunci când este nevoie. Doar unul din şase români donează (sânge-n.r.). Suntem foarte deschişi pe Facebook, dăm like-uri, dar când este vorba de a face lucruri concrete sunt foarte puţini. Eu am promovat un proiect naţional privind promovarea donării, educaţie în sănătate şi un registru unic al donatorului de sânge. Avem nevoie de mai mulţi tineri ca dumneavoastră care să se implice’, a spus medicul şi europarlamentarul Tudor Ciuhodaru.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks