Zeci de utilaje de deszăpezire au acţionat, în noaptea de joi spre vineri şi vineri dimineaţă, pe drumurile naţionale din judeţul Iaşi, se arată într-un comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului. Potrivit sursei citate, intervalul orar 0,00-6,00, pe reţeaua de drumuri naţionale s-a intervenit cu 36 autoutilaje dotate cu răspânditor şi lamă, care au răspândit 231,5 tone de sare, 64,5 tone de nisip şi 600 kilograme clorură de calciu. ‘Carosabilul este umed cu porţiuni uscate şi cu porţiuni izolate de zăpadă frământată de 1-2 cm, sectoare cu vânt în rafală de 25 – 40 km /h, temperatura minus 7° – minus 9° C, fără precipitaţii. Pe DN 24C, partea carosabila este cu zăpadă frământată 1 – 2 cm, km 40 – 44, avem sectoare cu vânt puternic care au favorizat formarea de suluri spre axul drumului de 30 – 50 cm’, se precizează în comunicat. Instituţia Prefectului Iaşi anunţă că utilajele vor patrula pe sectoarele de drumuri naţionale până la încetarea fenomenului meteo.