AcasăStiri generaleIaşi: Ziua Internaţională a Operei, marcată cu două spectacole în premieră bazate...

Iaşi: Ziua Internaţională a Operei, marcată cu două spectacole în premieră bazate pe scrierile lui Caragiale

Ziua Internaţională a Operei, care este celebrată în fiecare an pe 25 octombrie, aduce pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi două premiere, ‘Făclia de Paşti’ (versiune concertantă), de Alexandru Zirra, şi ‘O noapte furtunoasă’, de Paul Constantinescu, care au la bază scrieri celebre ale marelui dramaturg Ion Luca Caragiale.

Evenimentul de miercuri face parte din calendarul celei de-a XXV-a ediţii a Festivalului Muzicii Româneşti, manifestare organizată de Universitatea Naţională de Arte ‘George Enescu’ din Iaşi.

Managerul ONRI, Andrei Fermeşanu, a declarat că ‘Făclia de Paşti’ este o premieră absolută, creaţia celebrului compozitor Alexandru Zirra (1883-1946), care a condus Conservatorul din Iaşi în două perioade, 1907-1925 şi 1935-1940, Institutul de Muzică şi Teatru din Cernăuţi (din 1935, când a fost înfiinţat, până în 1940) şi Opera Naţională din Bucureşti (1940-1941).

‘Nuvela în sine este una de o extraordinară forţă. Această nuvelă, prin conţinutul prin care îl are, prin forţa, tensiunea, viziunea pe care o propune, anticipează la nivel literar, dar şi stilistic, expresionismul. Opera ‘O făclie de Paşti’ a lui Alexandru Zira, prin libret şi acest conţinut impresionant şi violent, cu simboluri şi îngroşări de simboluri şi îngroşări de personal, nu doar anticipează dar şi creează o relaţie dintre text şi muzică’, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Loredana Iaţeşen, conf. univ. dr la Universitatea de Arte ‘George Enescu’ din Iaşi.

Opera comică ‘O noapte furtunoasă’ a avut premiera naţională în 1935, la Opera Naţională Bucureşti.

‘Ne-am propus ca în acest an să sărbătorim româneşte Ziua Internaţională a Operei. Pe 25 octombrie vom oferi publicului două opere româneşti, ‘Făclia de Paşti’, în versiune concertantă, de Alexandru Zirra, şi ‘O noapte furtunoasă’, de Paul Constantinescu, care sunt convins că vor fi primite foarte bine de public. Prezentată în premieră absolută, ‘Făclia de Paşti’ readuce în atenţie numele lui Alexandru Zirra, personalitate muzicală marcantă a României, care a compus cinci opere şi opt poeme simfonice şi a condus decenii întregi instituţii lirice reprezentative. Un alt titlu celebru în cultura noastră, ‘O noapte furtunoasă’, prilejuieşte şi promovarea unui talentat tânăr al casei, Cristi Avram, care semnează regia spectacolului, o altă premieră pe care o oferim spectatorilor’, a declarat managerul interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeşanu.

Conf. univ. drBogdan Chiroşcă, dirijor în cadrul ONRI, a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că cele două librete muzicale deşi au muzici opuse au un dramatism accentuat.

‘Sunt spectacole vii. Partitura ‘O noapte furtunoasă’ e absolut necunoscută dar s-a muncit foarte mult la ea. Avem un an şi jumătate de când ne tot gândim cum să o scoatem la lumină. Sperăm să fie un spectacol deosebit şi ca publicul să se bucure de aceste lucrări ale lui Alexandru Zira’, a spus Bogdan Chiroşcă, dirijor în cadrul ONRI.

Ultimele bilete de intrare la spectacolul-coupe de miercuri pot fi achiziţionate de pe site-ul operaiasi.ro şi de la Agenţia Operei, care este situată în foaierul instituţiei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks