Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis un recurs în interesul legii (RIL) prin care a unificat practica în ceea ce priveşte retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, după ce a fost analizat cazul Eparhiei Reformate din Ardeal care a solicitat în justiţie retrocedarea bunurilor Colegiului Reformat Bethlen din Aiud.
Decizia a fost luată după ce s-a constatat o divergenţă de practică cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale în litigiile dintre Eparhia Reformată din Ardeal şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.1 alin (1) şi art.4 alin.(2)-(5) din OUG nr.94/2000, în raport de art.32- 34 din Decretul Lege 115/1938 şi art.I din Decretul 176/1948.
Conform unui comunicat al ICCJ transmis marţi, judecătorii au statuat că sintagma ‘imobile care au aparţinut cultelor religioase’ are în vedere exclusiv patrimoniul unităţilor componente ale cultelor religioase, iar nu şi patrimoniul unor aşezăminte distincte, înscrise în cartea funciară ca proprietari tabulari.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 4 alin.(2)-(5) din OUG nr.94/2000 şi art.32-34 din Decretul-lege nr.115/1938, o structură a unui cult religios poate dovedi calitatea de fostă proprietară a imobilului a cărui retrocedare o solicită, în sensul că proprietarul tabular a fost un aşezământ al său, căruia i-a conferit o masă patrimonială de afectaţiune prin divizarea patrimoniului său unic, numai prin mijloace de probă directe cu privire la situaţia juridică pretinsă.
Decizia ICCJ este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
În şedinţa plenului judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ din 25 mai 2023, s-a constatat divergenţă de practică cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor prevederilor legale, în vederea stabilirii calităţii Eparhiei Reformate din Ardeal de persoană îndreptăţită la retrocedarea bunurilor imobile în privinţa cărora, la data preluării abuzive, în cărţile funciare figura drept proprietar al bunurilor imobile Colegiul Reformat Bethlen din Aiud.
Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal nu are calitatea de proprietar al bunurilor în situaţia în care, la data preluării abuzive, în cărţile funciare figura Colegiul Reformat Bethlen din Aiud ca titular al dreptului de proprietate.
Potrivit celei de-a doua orientări jurisprudenţiale conturate în practica Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că Eparhia Reformată din Ardeal are calitatea de proprietar al bunurilor, chiar şi în situaţia în care, la data preluării abuzive, în cărţile funciare figura Colegiul Reformat Bethlen din Aiud ca titular al dreptului de proprietate.
Chestiunea litigioasă tranşată diferit a fost aceea a dovedirii dreptului de proprietate al Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilelor a căror retrocedare a fost solicitată.
Între Eparhia Reformată din Ardeal şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România s-au înregistrat mai multe litigii având ca obiect anularea unor decizii emise de Comisie, prin care au fost respinse cererile unităţii administrativ-teritoriale bisericeşti de retrocedare a unor bunuri imobile înscrise în cărţile funciare pe numele unor şcoli/colegii despre care Eparhia a arătat că au făcut parte din corpul său, ca şcoli confesionale.
Dreptul la retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv de statul român, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, este prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, care statuează că astfel de imobile se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile acestui act normativ.
Condiţia sine qua non ce trebuie îndeplinită pentru retrocedare este dovedirea dreptului de proprietate pe care cultul religios l-a avut anterior asupra imobilului revendicat.
În privinţa imobilelor din regiunile Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi sudul Bucovinei, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a funcţionat sistemul real de evidenţă a imobilelor şi a drepturilor dobândite în legătură cu acestea, potrivit Decretului-Lege nr. 115/1938.
Astfel, s-a păstrat sistemul real introdus anterior anului 1800 de vechiul Cod civil austriac, în care înscrierile în cartea funciară au efect constitutiv de drepturi.
În situaţiile în care se cere retrocedarea de către o structură a unui cult religios a unor astfel de imobile înscrise în cărţi funciare aflate sub imperiul dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938, se impune coroborarea în materia regimului probator a normelor din OUG nr. 94/2000, în calitate de act normativ special referitor la retrocedare, cu dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938.
În Decizia nr. 21/2023 privind admiterea RIL-ului, completul citează Decizia nr. 29/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 42 din 14 ianuarie 2021, conform căreia sintagma ‘fondul bisericesc al cultului’ – utilizată într-o altă lege referitoare la retrocedarea unor bunuri preluate de stat în perioada 1945-1989, şi anume în dispoziţiile alin. (2) al art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în forma lor anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare – trebuie înţeleasă ca având în vedere exclusiv patrimoniul unităţilor componente ale Bisericii Ortodoxe Române, iar nu şi patrimoniul asociaţiilor şi/sau fundaţiilor constituite de biserică.
Astfel că şi în domeniul de aplicare al OUG nr. 94/2000, cererile de retrocedare pot viza numai patrimoniul unui cult religios, în sens de patrimoniu al bisericilor, nu şi patrimoniul unor fundaţii sau al altor aşezăminte distincte de biserică.
Menţiunile din cartea funciară referitoare la şcoală ca proprietar tabular reflectă acest caracter distinctiv al aşezământului, rămânând nerelevant dacă avea personalitate juridică sau nu.
În faţa unei probe cu o clară forţă doveditoare asupra titularului dreptului de proprietate, precum este înscrierea în cartea funciară, numai o probă directă şi relevantă cu privire la invocata constituire de către biserică a proprietarului tabular, ca aşezământ sau dezmembrământ al său, precum şi a masei patrimoniale de afectaţiune ar putea să conducă la reţinerea apartenenţei imobilului la patrimoniul bisericii.
‘Rolul aplicării dreptului la cauzele deduse judecăţii revine instanţelor învestite cu soluţionarea lor, însă interpretarea dreptului care se cere în cadrul acestei sesizări cu recurs în interesul legii nu este posibilă fără raportarea la situaţiile factuale care au determinat practica judiciară divergentă. În acest sens este de menţionat şi că din cuprinsul unor cărţi funciare rezultă încheierea unor acte de vânzare-cumpărare între şcoli şi structuri ale cultului reformat, care infirmă susţinerile referitoare la unicitatea patrimoniului şi constituirea masei patrimoniale de afectaţiune, argumentează instanţa supremă, în decizia de admitere a RIL’, mai explică ICCJ.
