AcasăStiri generaleICR: Expoziţie cu 835 de artefacte de excepţie, din 39 de muzee...

ICR: Expoziţie cu 835 de artefacte de excepţie, din 39 de muzee ale României, deschisă la Madrid din 30 septembrie

Expoziţia ‘Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane’, coordonată de Muzeul Naţional de Istorie a Românei, care reuneşte 835 de artefacte de excepţie din colecţiile a 39 de muzee din România, va fi deschisă pe 30 septembrie la Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid.

Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român transmis, marţi, AGERPRES, expoziţia, care marchează 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Regatul Spaniei, îşi propune să ofere vizitatorului nefamiliarizat cu istoria României o călătorie în timp, în spaţiu, în universul unei lumi comune, pe un traseu temporal care durează de la sfârşitul primei epoci a fierului până la zorii civilizaţiei europene.

Prima prezenţă de acest tip în spaţiul cultural al Regatului Spaniei, demersul expoziţional este structurat cronologic în şase teme generice, acoperind fenomenele de civilizaţie specifice începând cu finalului primei epoci a fierului şi conexiunile cu lumea scitică, trecând apoi prin civilizaţia La Tene pe teritoriul României, prin istoria provinciilor romane Dacia şi Moesia Inferior şi a spaţiului ce nu a fost înglobat în Imperiul Roman, pentru a conduce apoi vizitatorul în perioada secolelor IV – VII A.D., esenţială pentru transformarea continentului european.

Dintre piesele de valoare excepţională ce vor fi expuse în cadrul expoziţiei, un loc important îl ocupă descoperirile getice timpurii şi din perioada clasică a civilizaţiei dacice, începând cu coiful de aur de la Coţofeneşti, căruia i se vor adăuga tezaurele getice de la Stânceşti, Agighiol, Peretu, Buneşti, tezaurele dacice de brăţări de la Sarmizegetusa Regia, tezaurele de argint de la Sâncrăieni, Bucureşti-Herăstrău, Coada Malului, Lupu, dar şi unele tezaure de podoabe de argint recuperate de statul român în ultimii ani.

Între descoperirile de epocă romană se numără tablele cu legile municipale de la Troesmis, tăbliţele de lemn cerate descoperite în minele de aur de la Alburnus Maior, monede emise de împăratul Traian cu reprezentarea podului de la Drobeta, a Columnei de la Roma, a victoriei asupra Daciei cu legenda Dacia capta, echipament dacic şi roman din timpul războaielor (săbii dacice, gladius, pumnale, primul coif de tip Weisenau, umbo de scut, piese de harnaşament etc.).

Un loc special îl va ocupa capodopera sculpturii antice universale, Şarpele Glykon, din patrimoniul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, precum şi o excepţională sculptură în chihlimbar din patrimoniul MNIR, cu reprezentarea lui Eros, descoperită la Alburnus Maior, ambele prezentate pentru prima oară în străinătate.

Antichitatea târzie a secolelor IV-VI d. C., ca şi epoca marilor migraţii sunt ilustrate de tezaurele de la Pietroasele, Apahida, Floreşti-Polus, Turda, Izvoarele, Histria, Coşovenii de Jos şi Priseaca.

Expoziţiei i-a fost acordat Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Felipe al VI-lea şi al preşedintelui Klaus Iohannis.

Aceasta va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii ianuarie 2022. Pe timpul expunerii, MNIR va organiza o serie de manifestări culturale specifice legate de istoria României, cu sprijinul ICR Madrid.

Organizarea Programului aniversar România-Spania 2021 este realizată, pentru partea română, de către Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Regatul Spaniei, în calitate de coordonator, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, al Ministerului Culturii, prin MNIR, şi al ICR. Calendarul acţiunilor şi evenimentelor incluse în program face parte din Programul de diplomaţie publică şi culturală, stabilit de Ministerul Afacerilor Externe, potrivit HG 32/3 februarie 2021.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks