AcasăStiri generaleICR: Festivalul de Film 'Opolskie Lamy' din Polonia - secţiune specială dedicată...

ICR: Festivalul de Film ‘Opolskie Lamy’ din Polonia – secţiune specială dedicată României

Cinematografia contemporană din România va fi omagiată printr-o secţiune specială în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului polonez de Film ‘Opolskie Lamy’. Evenimentul va putea fi urmărit online, începând de joi şi până pe 10 octombrie, pe platforma www.mojekino.pl. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, la Opole vor fi prezentate 15 filme produse în ultimii ani. În perioada 3 – 10 octombrie, în cadrul secţiunii ‘Noua Cinematografie Românească’, opt filme vor fi prezentate în sălile a trei cinematografe din oraş – Miejsce X, NCPP, Meduza. Este vorba despre două filme în regia Ancăi Damian – ‘Marona’ şi ‘Crulic. Drumul spre dincolo’; ‘Poziţia copilului’, regia Călin Peter Netzer; ‘Aferim!’, regia Radu Jude; ‘Acasă, My Home’, regia Radu Ciorniciuc; ‘Colectiv’, regia Alexander Nanau; ‘După dealuri’, regia Cristian Mungiu, ‘La Gomera’, regia Corneliu Porumboiu. Pe platforma www.mojekino.pl vor putea fi vizionate alte cinci producţii: ‘Ana, mon amour’, regia Călin Peter Netzer, ‘Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari’, regia Radu Jude, ‘Bacalaureat’, regia Cristian Mungiu, ‘Touch me not’, regia Adina Pintilie, şi ‘Ilegitim’, regia Adrian Sitaru. Toate filmele vor fi prezentate cu subtitrare în limba polonă. În preambulul festivalului, în Piaţa Teatrului din Opole, marţi, a fost prezentată pelicula ‘Comoara’, regizată de Corneliu Porumboiu, un alt film românesc de succes, ‘Sieranevada’, regizat de Cristi Puiu, având programate proiecţii zilnic, timp de o săptămână, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie, la Cinematograful Meduza. Festivalul de Film ‘Opolskie Lamy’ reuneşte sute de proiecţii, evenimente conexe, invitaţi cunoscuţi şi un public din ce în ce mai larg. Nucleul manifestării îl reprezintă Concursul principal, cu categoriile Documentar, Ficţiune, Animaţie, şi Concursul filmelor de amatori, ambele destinate exclusiv producţiilor poloneze. În afara concursurilor, festivalul include câteva cicluri tematice, dedicate documentarelor, Panorama Cinematografiei Poloneze, Panorama Cinematografiei Mondiale, retrospective, proiecţii pentru copii, precum şi ciclul Seriale. Programul este completat în fiecare an de evenimente speciale – proiecţii în aer liber şi cu muzică live, întâlniri cu actori şi regizori, concerte, ateliere pentru copii şi adulţi. Deviza ediţiei din acest a festivalului este mlodosc (tinereţe), prin intermediul filmelor, întâlnirilor şi discuţiilor urmând să se prezinte bucuria maturizării, iluzia trecerii timpului, precum şi relaţiile dintre generaţii. Institutul Cultural Român de la Varşovia este partener al festivalului şi susţine programul românesc. Manifestarea este organizată de Asociaţia Opolskie Lamy şi beneficiază de sprijinul financiar al Primăriei Opole, Prefecturii Voievodatului Opolskie şi Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks