Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru bursele ‘Constantin Brâncuşi’ care se vor desfăşura în 2023.
În cadrul acestui program, doi artişti plastici/artişti vizuali români vor primi câte o bursă, sub forma unui stagiu de trei luni la Cite internationale des arts din Paris, precizează ICR, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
Conform sursei citate, perioadele de desfăşurare a burselor sunt mai – iulie 2023, respectiv noiembrie 2023 – ianuarie 2024.
Artiştii interesaţi sunt invitaţi să depună dosarele de candidatură până pe 25 august la Institutul Cultural Român.
Programul de burse ‘Constantin Brâncuşi’, desfăşurat de ICR în parteneriat cu Cite internationale des arts, a fost iniţiat în 2005 şi are ca principal obiectiv introducerea artiştilor români în circuitul şi contextul artistic internaţional, oferindu-le acestora posibilitatea de a lucra, timp de trei luni, într-un mediu artistic eterogen, liber de constrângeri, în domeniul artelor plastice/vizuale.
Bursele ‘Constantin Brâncuşi’ se adresează artiştilor plastici/vizuali români cu studii universitare de specialitate încheiate şi cu performanţe recunoscute în domeniu. Sunt oferite două burse pentru perioade de câte trei luni, în vederea desfăşurării unor proiecte artistice în atelierul dedicat României de la Cite internationale des arts din Paris. Valoarea fiecărei burse este de 6.000 de euro.
Selecţia este făcută în baza dosarelor de candidatură depuse de artişti şi analizate de o comisie independentă de specialişti, formată din personalităţi recunoscute în domeniul artelor plastice/vizuale. Dosarele selectate în România vor fi trimise spre validare Comisiei de admitere de la Cite internationale des arts.
Localizată în cartierele pariziene Marais şi Montmartre, Cite internationale des arts este o fundaţie privată recunoscută ca organizaţie de interes public. Încă din 1965, de când a fost creată la Paris, a găzduit artişti în rezidenţă din întreaga lume. Este o organizaţie care încurajează dialogul intercultural, un loc al schimburilor culturale în care artiştii se pot întâlni cu publicul interesat de creaţia lor şi cu alţi profesionişti din domeniul artelor, menţionează ICR. În fiecare lună, în parteneriat cu peste 130 de organizaţii franceze şi internaţionale, Cite internationale des arts primeşte peste 300 de artişti în rezidenţă, care lucrează într-o gamă largă de discipline.