AcasăStiri generaleICR Stockholm: Premiul Marin Sorescu 2023, acordat scriitorului suedez Bengt Berg

ICR Stockholm: Premiul Marin Sorescu 2023, acordat scriitorului suedez Bengt Berg

Premiul Marin Sorescu 2023 a fost decernat, vineri, de Institutul Cultural Român Stockholm scriitorului suedez Bengt Berg, autor a peste 40 de volume de poezie, eseuri şi critică literară, traducător, cunoscut jurnalist cultural şi editor.

Ceremonia de decernare, la care a fost prezent ambasadorul României în Regatul Suediei, Daniel Ioniţă, s-a desfăşurat în cadrul Târgului de Carte de la Goteborg şi a fost însoţită de prelegerea laureatului, intitulată ‘Varmland nu se află în România/Varmland ligger inte i Rumanien’, precum şi de o lectură din lirica poetului, transmite ICR Stockholm.

‘Este minunat să fiu distins cu un premiu literar care poartă numele poetului Marin Sorescu, pe care îl admir nespus pentru absurdul şi umorul poeziilor sale şi pentru faptul că a scris poeme până în ultima clipă a vieţii sale. Alături de Nichita Stănescu, el este unul dintre poeţii mei români preferaţi. Am multe legături personale şi literare cu România. Ţinutul meu, Varmland, cu natura sa mirifică şi sălbatică, îmi aminteşte de peisajul românesc la fel de încântător pe care fotograful Vlad Dumitrescu, printre alţii, l-a surprins în fotografiile sale artistice’, a mărturisit Bengt Berg.

Motivaţia juriului, din care au făcut parte profesorul de literatură Bjorn Apelkvist, traducătoarea Daniela Ionescu şi directorul ICR Stockholm, Bogdan Popescu, este următoarea: ‘Bengt Berg este înrădăcinat în meleagurile sale natale din partea de nord a ţinutului Varmland, având privirea mereu aţintită spre lumea înconjurătoare. În poemele sale, el surprinde detalii obişnuite şi cotidiene, sugerând eternitatea fiecărei clipe. În lirica sa, experienţele personale, unice, capătă o valoare universală. Bengt Berg îmbină umorul discret cu profunzimea meditativă, bucuria curioasă de a trăi cu accente de melancolie existenţială şi arată cum pot apărea, când nu te aştepţi, posibilităţi şi împrejurări favorabile: N-ai nicio şansă – vâneaz-o!’.

Bengt Berg, născut în 1946 în Torsby, în nordul ţinutului Varmland, a studiat la universităţile din Uppsala, Goteborg şi Lund.

A debutat ca poet în anul 1974, iar poeziile sale au apărut în volume şi antologii publicate în multe limbi, printre care germană, engleză, finlandeză, ebraică, greacă, hindi, norvegiană, poloneză, rusă, spaniolă, turcă, slovacă, japoneză, chineză, vietnameză, arabă.

De-a lungul timpului, Bengt Berg a avut nenumărate colaborări cu scriitori, artişti plastici şi fotografi renumiţi pe plan internaţional, fiind invitat la numeroase festivaluri de literatură internaţionale.

A participat în mai multe rânduri la programele ICR Stockholm, la Târgul de Carte de la Goteborg sau în recitaluri de poezie.

La Editura Heidruns, pe care o conduce din anul 1975, au fost publicate, în condiţii grafice deosebite, numeroase volume de literatură, poezie şi albume de artă.

Autorul a obţinut mai multe premii literare de prestigiu precum Premiul De Nio (1999), Ferlinpriset (2005), Bengt Anderberg-priset (2018), Goran Palm-priset (2018), Gun och Olof Engqvists stipendium (Academia Suedeză, 2019), Premiul Selma Lagerlof (2023).

În România, a primit Premiul Opera Omnia în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură Tudor Arghezi, la Târgu-Jiu, în anul 2012.

ICR Stockholm a decernat, până acum, Premiul Marin Sorescu următorilor scriitori suedezi: Steve Sem-Sandberg (2007), Nina Burton (2008), Peter Handberg (2009), Carl-Johan Malmberg (2010), Karin Johannisson (2011), Aris Fioretos (2012), Marie Silkeberg (2013), John Swedenmark (2014), Helena Eriksson (2015), Kristoffer Leoander (2016), Madeleine Gustafsson (2017), Kjell Espmark (2018), Cecilia Hansson (2019) şi Lasse Soderberg (2020).

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks