AcasăStiri generale'Identităţi Fragile - Muzeul Pandemiei', expoziţie la Rezidenţa BRD Scena9

‘Identităţi Fragile – Muzeul Pandemiei’, expoziţie la Rezidenţa BRD Scena9

Expoziţia ‘Identităţi Fragile – Muzeul Pandemiei’, primul eveniment expoziţional participativ dedicat emoţiilor trăite în perioada pandemiei de COVID-19, se va deschide sâmbătă, la ora 12,00, la Rezidenţa BRD Scena9 din Bucureşti.

Expoziţia este un proiect al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR) şi a fost conceput ca un experiment unic în ţară, menit să dea o voce emoţiilor personale generate de pandemie, urmând să fie prezentate obiecte strânse în urma unei colecte publice derulate în perioada 15 martie – 15 aprilie şi poveştile lor, potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES.

”Identităţi Fragile’ este un pansament emoţional, un exerciţiu creativ terapeutic, care pune în scenă o serie de radiografii individuale: poveştile celor care ne-au trimis obiectele. Expoziţia îmbină o serie de elemente inedite, din zone creative surprinzătoare şi care se îndepărtează de spaţiul muzeal convenţional. Deşi intervenţia curatorială este una minimală, iar narativul este unul ghidat de obiectele-poveste primite, putem vorbi despre o adevărată desfăşurare de forţe în privinţa scenografiei, a atenţiei centrate pe experienţa vizitatorului şi a modurilor în care este gândită interacţiunea din spaţiul de la Rezidenţa Scena9. ‘Identităţi Fragile’ este o expoziţie gândită în jurul conceptului de ‘obiect social’ – adică acel artefact la care te uiţi nu (doar) pentru semnificaţia lui artistică sau istorică, ci pentru abilitatea lui de a genera conversaţii’, declară Andreea Lupu, curator şi manager de proiect, citată în comunicat.

Expoziţia prezintă obiecte care au depozitat bucurii sau tristeţi, care au asigurat conexiunea cu cei dragi, au declanşat amintiri sau noi hobby-uri şi care, prin expunerea publică, îşi continuă misiunea de împărtăşi public emoţii şi istorii personale într-un spaţiu comun şi de a crea o memorie a unor timpuri fragile, se arată în comunicat.

Un proiect cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), expoziţia ‘Identităţi Fragile – Muzeul Pandemiei’ poate fi vizitată până pe 4 iulie, după următorul program: marţi – vineri 16,00 – 20,00 şi sâmbătă – duminică 12,00 – 20,00.

Intrarea este gratuită, cu programare prealabilă online, la linkul booking.appointy.com/RezidentaBRDScena9.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks