Poliţiştii de imigrări au îndepărtat sub escortă, în ultimele 24 de ore, 18 bărbaţi din Bangladesh şi Maroc, aflaţi în centrele Arad şi Otopeni de cazare a străinilor luaţi în custodie publică.
Potrivit unui comunicat de presă remis duminică AGERPRES de Inspectoratul General pentru Imigrări, poliţiştii din cadrul centrelor Arad şi Otopeni au desfăşurat sâmbătă două misiuni de îndepărtare sub escortă, până la punctele de trecere a frontierei, pentru 18 străini împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României.
‘La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene pentru o perioadă de 5 ani’, se arată în comunicat.
Conform acestuia, 17 bărbaţi din Bangladesh au fost depistaţi în luna decembrie 2023 de poliţiştii de frontieră în tentativă de trecere ilegală a graniţei, ulterior fiind predaţi IGI, pentru dispunerea de măsuri de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul ţării noastre.
‘Formalităţile de îndepărtare sub escortă pentru cei 17 cetăţeni bengalezi au constat în obţinerea de documente de călătorie, achiziţionarea de bilete de avion şi escortarea acestora până la Aeroportul Internaţional Cluj unde au fost îmbarcaţi pe curse comerciale către ţara de origine. Acţiunea poliţiştilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad’, menţionează IGI.
Cel de-al optsprezecelea străin îndepărtat sub escortă de poliţiştii de imigrări, un marocan, a fost transportat la Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’ şi îmbarcat pe o cursă comercială către ţara de origine.
Cele două centre de custodie publică ale Inspectoratului General pentru Imigrări au o capacitate de cazare de 274 de locuri.