AcasăStiri generaleIGI: Nereguli la societăţi comerciale care au angajat cetăţeni străini; amenzi de...

IGI: Nereguli la societăţi comerciale care au angajat cetăţeni străini; amenzi de 300.000 de lei aplicate de poliţişti

Poliţiştii au aplicat, marţi şi miercuri, amenzi în valoare de 300.000 de lei unor societăţi comerciale unde au descoperit nereguli privind angajaţi străini, a informat, joi, Inspectoratul General pentru Imigrări.

Potrivit unui comunicat al IGI transmis AGERPRES, în zilele de 10 şi 11 ianuarie, poliţiştii de imigrări din Bucureşti şi din judeţele Dolj şi Satu Mare au finalizat verificările documentelor prezentate de către reprezentanţii a opt societăţi comerciale.

‘Ca urmare a celor constatate, în trei cazuri nu au fost constatate nereguli, într-un caz societatea comercială a fost sancţionată cu avertisment, iar în patru cazuri au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 310.000 de lei, pentru diferite încălcări prevăzute de OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul Românie’, arată sursa citată.

IGI precizează că poliţiştii de imigrări din Satu Mare au sancţionat o societate comercială cu amendă în valoare de 180.000 de lei, întrucât au fost depistaţi 18 străini, cu vârste cuprinse între 30 şi 51 de ani, din India, Sri Lanka şi Bangladesh, fără avize şi contracte individuale de muncă.

Reprezentantul unei societăţii comerciale din judeţul Dolj a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare totală de 70.000 de lei, în conformitate cu prevederile OG nr. 25/2014, deoarece şapte străini care se aflau în şedere ilegală au fost primiţi la muncă, menţionează Inspectoratul.

Şi poliţiştii de imigrări din Bucureşti au sancţionat două societăţi comerciale cu amenzi în valoare totală de 60.000 de lei, una dintre ele fiind sancţionată cu 20.000 de lei pentru că a primit la muncă un tânăr din Bangladesh fără aviz de angajare, iar cea de-a doua a fost sancţionată cu 40.000 de lei, întrucât a primit la muncă fără avize de angajare doi străini din Sri Lanka, respectiv Bangladesh, mai arată Inspectoratul General pentru Imigrări.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks