Peste 2.000 de documente privind şederea sau rezidenţa pe teritoriul României au fost emise în ultima săptămână, a informat, luni, Inspectoratul General pentru Imigrări.
Potrivit unui comunicat al IGI transmis AGERPRES, în perioada 27 iunie – 3 iulie, în ceea ce priveşte admisia în România, au fost înregistrate 1.832 solicitări de viză, au fost soluţionate 1.217, dintre care 1.179 au fost avizate favorabil şi 38 au fost avizate negativ.
Totodată, arată sursa citată, au fost înregistrate 3.365 cereri de prelungire a dreptului de şedere pentru cetăţenii statelor terţe, iar pentru cetăţenii europeni au fost înregistrate 253 de cereri in vederea emiterii certificatelor şi cărţilor de înregistrare a rezidenţei. Cetăţenilor străini le-au fost emise 1.997 permise de şedere temporară şi pe termen lung.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă şi reîntregirea familiei, menţionează IGPF.
‘Poliţiştii de imigrări au efectuat 66 acţiuni de control, la nivel naţional, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, în cadrul cărora au fost depistaţi 154 de cetăţeni străini cu şedere ilegală’, se precizează în comunicat.
De asemenea, Inspectoratul mai arată că pentru 124 de persoane au fost emise decizii de returnare în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, 45 de persoane au fost îndepărtate sub escortă, iar pentru 20 de persoane a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, până la returnarea de pe teritoriul ţării noastre.
Au fost înregistrate 4.991 solicitări privind emiterea avizelor de angajare/detaşare, au fost soluţionate 2.436 de cereri, dintre acestea 2.041 au fost aprobate şi 395 au fost respinse.
În aceeaşi perioadă, poliţiştii de imigrări au aplicat 232 de sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 186.525 lei cetăţenilor străini şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora. Totodată, la bugetul de stat au fost încasate taxe în valoare de 1.048.108 lei.
‘În perioada de referinţă, au fost înregistrate 138 cereri de azil, solicitanţii aflându-se în diferite stadii de procedură. De asemenea, 17 solicitanţi au primit protecţia statului român, iar pentru 70 de cetăţeni străini au fost emise hotărâri de respingere a cererilor de acordare a unei forme de protecţie internaţională. Pentru 260 de solicitanţi de azil şi 42 de beneficiari de protecţie în România, poliţiştii au emis documente temporare de identitate sau permise de şedere care le atestă reşedinţa în ţara noastră’, mai precizează IGI.