AcasăStiri generaleIGI: Program prelungit de eliberare a permiselor de şedere pentru protecţie temporară,...

IGI: Program prelungit de eliberare a permiselor de şedere pentru protecţie temporară, la Bucureşti şi Constanţa

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a prelungit programul de lucru la structurile unde s-a înregistrat cel mai mare număr de solicitări depuse pentru acordarea protecţiei temporare, respectiv la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Bucureşti şi la Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa, ca urmare a numărului mare de persoane din Ucraina care se prezintă în vederea înregistrării.

‘Programul de lucru cu publicul la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Bucureşti şi la Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa a fost prelungit, persoanele sosite din Ucraina fiind aşteptate pentru înregistrare şi eliberarea permiselor de şedere pentru beneficiarii de protecţie temporară, zilnic, de luni până vineri, între orele 8,00-20,00’, se arată într-un comunicat al IGI transmis, miercuri, AGERPRES.

Măsura a fost luată în contextul numărului mare de persoane din Ucraina care se prezintă pentru înregistrare în municipiul Bucureşti, până în prezent, la această structură fiind înregistrate circa 5.883 de persoane din totalul de 19.756 înregistrate la nivel naţional, urmată de Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Constanţa cu 1.188.

‘Precizăm faptul că la nivelul structurilor responsabile ale IGI se lucrează la capacitate maximă şi au fost luate măsuri pentru prioritizarea activităţilor de acordare a protecţiei temporare prin crearea unui flux continuu de lucru pentru procesarea tuturor persoanelor prezente în ziua de lucru respectivă’, arată sursa citată.

Cetăţenii ucraineni aflaţi pe teritoriul ţării noastre au posibilitatea de a se prezenta pentru eliberarea premiselor de şedere la toate structurile teritoriale ale IGI, datele de contact ale acestora putând fi accesate pe site-ul www.igi.mai.gov.ro.

‘Facem precizarea că Inspectoratul General pentru Imigrări este sprijinit în ceea ce priveşte activitatea de informare şi gestionare a fluxului de persoane de către experţi din cadrul Agenţiei Uniunii Europene pentru Azil (EUAA), în baza Planului operaţional pentru acordarea de asistenţă tehnică şi operaţională României, semnat de către Ministrul Afacerilor Interne şi directorul executiv al EUAA la 28 martie 2022’, precizează IGI.

Protecţia temporară reprezintă o modalitate de răspuns rapid şi eficient al statului român la fluxul masiv de persoane strămutate pe teritoriul României din Ucraina, condiţiile concrete de asigurare a protecţiei temporare şi a categoriilor de persoane care pot beneficia de acest statut fiind stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 367/2022, IGI fiind responsabil cu acordarea protecţiei temporare şi eliberarea permiselor de şedere.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks